Noutati / Anunturi

07 Martie 2017

Comunicat cu privire la plângerile penale formulate de Baroul Dolj împotriva persoanelor care exercită fără drept profesia de avocat

Baroul Dolj a continuat în anul 2016 demersurile începute încă din anul 2006, prin formularea de plângeri împotriva  unor persoane care desfășoară în mod nelegal activitatea de avocat la instanțe din raza Curții de Apel Craiova, astfel:

  • Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova – au fost formulate plângeri împotriva numiţilor: Filip Liviu Gabriel, Nicolae Daniela Camelia, Şvedu Delia Magdalena, Fotolescu Carmen, Nicola Marius, Pufu Ionuţ, Mihalache Marcel,
  • Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova: au fost formulate plângeri împotriva numiţilor Plăcintă Damian Emanuel, Răducanu Cezar Alexandru şi Tulitu Robert Marian;
  • Poliţia mun. Craiova – a fost formulată plângere împotriva numitului Iorgulescu Alexandru.

Dosarele penale cu privire la numiţii Pufu Ionuţ, Mihalache Marcel, Plăcintă Damian Emanuel, Răducanu Cezar Alexandru, Tulitu Robert Marian şi Iorgulescu Alexandru se află în curs de cercetare, nefiind soluţionate până în prezent; plângerile împotriva acestor persoane au fost formulate de Baroul Dolj, prin avocaţii desemnaţi în acest sens, respectiv Grigore Aura Lucia, Bîcu Lenuţa și Bercea Adrian Cristian.

Cu privire la numiţii Filip Liviu Gabriel, Şvedu Delia Magdalena şi Fotolescu Carmen s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova trimiterea în judecată pentru exercitarea fără drept a profesiei de avocat, dosare care se află în curs de soluţionare pe rolul Judecătoriei Craiova, fiind desemnaţi pentru reprezentarea Baroului Dolj domnii avocați Bercea Adrian Cristian și Manafu Sorin. (Filip Liviu Gabriel -Dosar nr. 34752/215/2016/a1; Şvedu Delia Magdalena – Dosar nr. 25960/215/2016/a1; Fotolescu Carmen - Dosar nr. 18656/215/2016). 

În Dosarul nr. 29208/215/2016, privind-o pe numita Nicolae Daniela Camelia – Judecătoria Craiova a respins ca nefondată plângerea formulată de Baroul Dolj prin avocat Manafu Sorin împotriva Ordonanței de clasare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, motivat de împrejurarea că nu numita Nicolae Daniela Camelia nu a desfășurat în mod repetat acțiunile specifice profesiei de avocat.

Referitor la numitul Nicola Marius, Judecătoria Craiova, în Dosarul nr. 37461/215/2016,  a restituit cauza la Parchetul Curţii de Apel Craiova, în vederea completării urmăririi penale; avocatul desemnat pentru reprezentarea baroului este  Bercea Adrian Cristian.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse de Baroul Dolj, în prezent, la Curtea de Apel Craiova și la Tribunalul Dolj nu au mai fost înregistrate cazuri de avocatură clandestină.

Interesele Baroului Dolj ori/și U.N.B.R. au fost apărate în aceste litigii prin avocați din cadrul Baroului Dolj, specializați pe ramurile respective de drept, iar situația litigiilor a fost prezentată în fața Consiliului Baroului Dolj, care a decis cu privire la fiecare stadiu al procesului. Toate materialele privitoare la litigiile mai sus-menționate sunt arhivate și se află la sediul Baroului Dolj.