Noutati / Anunturi

19 Martie 2018

In memoriam Profesor ION DOGARU, un arhitect de destine

Avocaţii din Baroul Dolj deplâng trecerea la cele veşnice la data de 16.03.2018 a Domnului Profesor ION DOGARU, membru al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Dacă parte din ceea ce ne defineşte este ceea ce lăsăm în urmă, putem spune că Domnul Profesor ION DOGARU este parte sau, mai bine spus, este chiar piatra de la temelia Facultăţii de Drept din Craiova, ale cărei cursuri au fost urmate de majoritatea avocaţilor doljeni.

Îi rămânem recunoscători nu numai pentru fondarea acestei instituţii juridice universitare, ci, mai ales, pentru îndrumarea primilor paşi în Lumea Dreptului a  generaţiilor de jurişti din întreaga Oltenie, şi nu numai, care au avut privilegiul audierii primelor cursuri de Drept civil cu Domnia sa.

Ne luăm rămas bun de la Profesorul nostru de suflet, un om remarcabil, neobosit în munca şi în căutările sale, mereu plin de vitalitate şi cuprins de frenezia nesfârşitelor proiecte, de la cel care ne-a ajutat şi ne-a îndrumat, de la cel care a clădit caractere şi a şlefuit personalităţi. Toate acestea fac despărţirea cu atât mai grea, iar absenţa Domniei sale -  şi mai greu de acceptat.

Lumea Juridică îl va păstra mereu în memorie ca pe un veritabil arhitect de destine, ale cărui generozitate, devotament şi colegialitate vor inspira generaţiile viitoare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

În numele avocaţilor din Baroul Dolj,

Lucian Bernd Săuleanu

Decan

 

Informăm colegii avocaţi care doresc să aducă un ultim omagiu că astăzi, 19.03.2018, la ora 16.45, corpul neînsufleţit al Domnului Profesor ION DOGARU va fi adus la Facultatea de Drept, unde se va oficia şi o slujbă, apoi va fi depus la Biserica Sf.Nicolae Ungureni din Craiova, iar înmormântarea va avea loc mâine, 20.03.2018, ora 14.30.