Noutati / Anunturi

05 August 2019

Decizia C.C.R. privind Legea nr. 192/2006 privind medierea

 

Extras din decizia CCR nr 415/2009:

“Examinând criticile autorilor sesizării, Curtea constată, mai intâi, că acestea au ca obiect dispoziții cuprinse în Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, adoptată după reexaminarea de către Parlament pentru punerea în acord cu Decizia nr. 560 din 18 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.957 din 13 noiembrie 2018. Prin decizia mentionată, Curtea a respins, ca neintemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de 96 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului National Liberal, Grupului parlamentar al Uniunii Salvați Romania si deputati neafiliati si de Presedintele Romaniei si a constatat ca dispozitiile art.I pct.6 [cu referire la art.18 alin.(11) din Legea nr.192/2006], ale art.I pct.12 [cu referire la art.58 alin.(3) din Legea nr.192/2006] si ale art.I pct.18 [cu referire la art.61 alin.(3) si (4) din Legea nr.192/2006] din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

 

ART. 60^1*)

    (1) În litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de soluţionare a conflictelor, părţile şi/sau partea interesată, după caz, sunt ţinute să facă dovada că au participat la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii, în următoarele materii:

  1. a) în domeniul protecţiei consumatorilor, când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate, a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;
  2. b) în materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la 64;
  3. c) în domeniul litigiilor privind posesia, grăniţuirea, strămutarea de hotare, precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
  4. d) în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;
  5. e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
  6. f) în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la registrul comerţului şi a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedura prevăzută la 1.013 - 1.024 sau la cea prevăzută la art. 1.025 - 1.032 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 61

    (3) În cazurile prevăzute la art. 60^1, dacă odată cu primirea cererii de chemare în judecată reclamantul nu a depus dovada că s-a încercat soluţionarea conflictului prin mediere, instanţa, odată cu comunicarea cererii de chemare în judecată, va solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului să depună dovada că au încercat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, dacă o astfel de încercare a avut loc.

    (4) În cazul în care până la data la care judecătorul fixează prin rezoluţie, potrivit art. 201 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, primul termen de judecată niciuna dintre părţi nu comunică instanţei dovada prevăzută la alin. (2), instanţa va solicita părţilor depunerea acesteia până la primul termen de judecată.