Noutati / Anunturi

09 August 2019

Baroul Dolj susţine demersurile întreprinse de Uniunea Naţională a Barourilor din România cu privire la alocarea fondurilor pentru asistenţă judiciară în materie penală şi civilă

Baroul Dolj susţine demersurile întreprinse de Uniunea Naţională a Barourilor din România cu privire la alocarea fondurilor pentru asistenţă judiciară în materie penală şi civilă.
În condiţiile în care la nivelul judeţului Dolj se înregistrează restanţe la plăţile pentru oficii pentru lunile iunie şi iulie 2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova neefectuând nicio plată cu privire la lunile respective, Baroul Dolj atrage atenţia asupra riscurilor pe care le poate genera această situaţie, solicitând instituţiilor publice amintite să identifice pârghiile instituţionale necesare rectificării bugetului de stat pe 2019.
De asemenea, Baroul Dolj urmează să transmită un punct de vedere şi către Guvernul României şi Parlamentul României, subliniind că, în condiţiile în care prin rectificarea bugetară din august 2019 nu au fost suplimentate bugetele Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei, imposibilitatea de plată a serviciilor de asistenţă judiciară este evidentă, situaţie care reprezintă  o încălcare gravă a drepturilor cetăţeanului la apărare şi acces la justiţie.

 Av.Lucian Bernd Săuleanu

 Decanul Baroului Dolj