Noutati / Anunturi

29 Octombrie 2019

MEMORIU ÎNTOCMIT DE CĂTRE AVOCAȚII BAROULUI DOLJ CU PRIVIRE LA OBSTACOLELE ÎNTÂLNITE ÎN EXERCITAREA DREPTULUI LA APĂRARE ÎN CAUZELE PENALE

         Cu ocazia Zilei Europene a Avocatului, sărbătorită pe data de 25 octombrie 2019, tema stabilită de către Consiliul Barourilor Europene (CCBE) fiind „Dreptul tău la asistență judiciară în materie penală. Importanța accesului la avocat pentru persoanele aflate în detenție”, avocații din Baroul Dolj au identificat anumite obstacole în exercitarea dreptului la apărare, întocmindu-se prezentul memoriu cu scopul de a se fi comunicat instituțiilor publice decidente în vederea analizării și găsirii unor soluții pentru respectarea dreptului la apărare.

I.

Încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil.

A.

            Procesul penal se desfășoară potrivit dispozițiilor prevăzute de lege (art.2 C.pr.pen.); organele judiciare au obligația de a asigura pe bază de probe loial și legal administrate aflarea adevărului și de a strânge și administra probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului (art.5 C.pe.pen.), precum și de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procedurale și a drepturilor părților care sunt îndreptățite să beneficieze de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării (art.10 C.pr.pen.).

            Ori, în prezent, obligația organelor judiciare de a respecta dreptul la apărare al inculpaților nu este respectată.

            Potrivit art.305 alin.3 C.pr.pen., atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin.(1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia și dosarul cauzei.

            Așadar, legiuitorul impune o obligație în sarcina organului de urmărire penală, ca în momentul în care la dosarul cauzei există probe din care să rezulte o simplă bănuială rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit o faptă penală, să dispună efectuarea în continuare a urmăririi penale in personam.

            Contrar principiului loialității administrării probelor, organele de urmărire penală administrează aproape întreg materialul probator (audieri de martori și persoane vătămate, vizionări de înregistrări video, interceptări, etc.) în faza urmăririi penale IN REM.

            După o foarte lungă perioadă de timp de la existența acelei bănuieli rezonabile, persoanelor cercetate le este adusă la cunoștință calitatea de suspect, fiind astfel îngrădite toate drepturile suspectului, astfel cum acestea sunt enumerate în cuprinsul art.83 C.pen.

            În spiritul unui proces echitabil, în care să fie respectate garanțiile de obiectivitate, imparțialitate și adevăr, este de neacceptat folosirea în acuzare, indiferent de faptele imputate, a unor probe ale căror sursă și mod de administrare rămân mult timp necunoscute/neverificabile, atât pentru cei acuzați, cât și pentru apărătorii acestora.

            Este evident că existența datelor și probelor la care face referire art.305 alin.3 are, de facto, valența unei acuzații penale, pentru că așa cum doctrina si jurisprudenta CEDO au apreciat, dobândirea calității de suspect intervine ex lege, atunci când sunt îndeplinite condițiile art.77 si 305 alin.3 C.pr.pen., care impun organului judiciar să constate existența unei acuzații în materie penală.

            În cauza Brusco c.Franței, Curtea Europeana a statuat că o persoană dobândește calitatea de suspect, NU din momentul în care această calitate îi este adusă la cunoștință, ci din momentul în care autoritățile aveau motive plauzibile pentru a-l suspecta de comiterea unei infracțiuni. Diferența între momentul existenței datelor și probelor pe care s-ar putea întemeia o acuzație penală și momentul formulării acestei acuzații este dificil de stabilit în prezent, fiind la latitudinea și interesul procesual exclusiv al procurorului. Determinarea exactă a acestui moment este esențială prin prisma dreptului la un process echitabil, garantat de art.6 din CEDO. Comprimarea timpului între cele două momente este o obligație a procurorului, fiind de dorit ca acestea să se confunde sau să fie foarte apropiate. Este inacceptabilă prelungirea sine die a momentului aducerii la cunoștință a calității de suspect după momentul întrunirii condițiilor legale.

            Teoretic, probele administrate între aceste momente ar fi necesar să fie readministrate, ori, în caz de imposibilitate a readministrării să fie excluse, vătămarea echității procesuale fiind evidentă. Practic, fiind vorba de o apreciere subiectivă a procurorului, acesta are o marja largă de opțiuni de la caz la caz, în a stabili dacă elementele probatorii sau datele conduc sau nu la bănuiala rezonabilă prevăzută de lege.

            Având în vedere cele expuse mai sus, organul de cercetare penală are obligația să le aducă la cunoștință calitatea de suspect într-o manieră rezonabilă de timp, de vreme ce avea cunoștință de implicarea unor persoane încă de la debutul anchetei.

 

B.

            Potrivit dispozițiilor art. 94 C. pr. pen., avocatul părţilor şi al subiecţilor procesuali principali are dreptul de a solicita consultarea dosarului pe tot parcursul procesului penal. Consultarea dosarului presupune dreptul de a studia actele acestuia, dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului.

            S-a putut observa însă că în anumite dosare de urmărire penală Parchetul admite cererea avocatului privind consultarea dosarului, dar – prin ordonanța de admitere a cererii – se menționează că, în raport de dispozițiile art. 145 alin. (4) C. pr. pen., nu vor fi puse la dispoziție procesele-verbale, în care sunt consemnate/redate activităţile de supraveghere tehnică și nici suporții optici pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică efectuate.

            Din punctul nostru de vedere, în raport de dispozițiile art. 94 alin. (1) teza finală C. pr. pen., apreciem că prin această modalitate de „admitere parțială” a cererii de consultare a dosarului are loc o restrângere abuzivă a dreptului avocatului de a consulta dosarul de urmărire penală. Nu numai că dispozițiile art. 94 C. pr. pen. și art. 145 C. pr. pen. reglementează două proceduri separate, însă privesc și drepturile unor diferiți participanţi în procesul penal, după cum urmează:

În primul rând:
            – art. 94 C. pr. pen. privește consultarea dosarului în integralitatea sa;
            – art. 145 C. pr. pen. privește acea situație în care procurorul informează un subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa, acesta având dreptul de a lua cunoştinţă de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică și poate asculta convorbirile, comunicările sau conversaţiile, respectiv poate viziona imaginile rezultate din activitatea de supraveghere tehnică.

În al doilea rând:
            – art. 94 C. pr. pen. privește dreptul avocatului de a consulta dosarul în integralitatea sa (de obicei, fiind vorba despre avocatul suspectului sau al inculpatului);
            – art. 145 C. pr. pen. privește dreptul unei persoane supravegheate.

            De asemenea, așa cum s-a observat în practică, sunt numeroase cazurile în care persoana supravegheată (informată în condițiile art. 145 C. pr. pen.) nici măcar nu a avut vreo calitate procesuală în dosarul de urmărire penală respectiv.

            Prin urmare, dispozițiile art. 94 C. pr. pen. nu pot fi „amestecate” și/sau completate cu prevederile art. 145 C. pr. pen., deoarece privesc chestiuni diferite și privesc drepturile unor participanţi diferiți în procesul penal.

            Dreptul avocatului de a consulta dosarul nu poate fi restrâns prin invocarea unor proceduri care nu privesc drepturile sale, ci ale unei persoane supravegheate. Procedura reglementată de art. 94 C. pr. pen. privește dreptul avocatului de a consulta dosarul, nu dreptul suspectului, al inculpatului sau al subiectului unui mandat de supraveghere tehnică (chiar dacă acest subiect are calitatea de suspect sau inculpat în dosarul respectiv).

            Ce poate face avocatul atunci când dreptul său de a consulta dosarul este restrâns, prin invocarea dispozițiilor art. 145 C. pr. pen., și nu îi sunt puse la dispoziție procesele-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică efectuate și/sau suporții optici pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică?

            Din punctul nostru de vedere, există două variante:

            * Refuzul consultării dosarului în condițiile stabilite prin ordonanță.

            În cazul în care este restricționat accesul la dosarul de urmărire penală (în integralitatea sa) prin invocarea dispozițiilor art. 145 C. pr. pen., avocatul poate să refuze în scris consultarea parțială a dosarului, deoarece procedura nu s-ar desfășura conform dispozițiilor art. 94 C. pr. pen., pasul următor fiind formularea unei plângeri împotriva ordonanței respective (conform art. 339 C. pr. pen.).

            De asemenea, ar trebui depusă o nouă cerere de consultare a dosarului, în condițiile art. 94 C. pr. pen., precizându-se în mod expres că aceste dispoziții legale nu prevăd că avocatului i se poate la pune la dispoziție doar o parte a dosarului de urmărire penală. În această nouă cerere ar trebui menționată și cererea anterioară de consultare a dosarului, precum și ordonanța prin care – în mod nelegal – a fost pusă la dispoziție doar o parte a dosarului de urmărire penală.

            Considerăm că aceste informații sunt necesare deoarece, în ultima perioadă (mai ales la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii), se poate observa că un dosar de urmărire penală nu este supravegheat de același procuror de la începutul urmăririi penale până la terminarea acesteia. Având în vedere că a doua cerere bazată pe dispozițiile art. 94 C. pr. pen. poate ajunge pe masa noului procuror care supraveghează/efectuează urmărirea penală în dosarul respectiv, recomandăm să i se aducă acestuia la cunoștință demersurile anterioare pentru a fi evitată situația în care și a doua cerere ar fi soluționată tot prin invocarea dispozițiilor art. 145 C. pr. pen.

            * Consultarea parțială a dosarului și depunerea unei cereri separate, prin care se va solicita consultarea mijloacelor de probă care nu au fost puse la dispoziție.

            În funcție de particularitățile fiecărui caz, avocatul poate decide că ar fi mai utilă consultarea parțială a dosarului și depunerea unei cereri separate prin care să se solicite consultarea proceselor-verbale de redare a activităţilor de supraveghere tehnică și a suporților optici pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică efectuate în cauză.

            Momentul la care sunt puse la dispoziție și aceste mijloace de probă poate fi poziționat strategic spre terminarea urmăririi penale. În aceste condiții, dacă după consultarea acestor mijloace de probă, avocatul are timpul necesar să pregătească apărarea clientului său, conform art. 10 alin. (2) C. pr. pen. și să depună cereri, respectiv să solicite probe în apărare, apreciem că nu va avea loc o încălcare a dreptul la apărare. Bineînțeles, vor putea exista totuși discuții în acest sens, dacă organele de urmărire penală vor respinge nemotivat toate probele solicitate în apărare.

            În situația în care însă, imediat după consultarea proceselor-verbale de redare a activităţilor de supraveghere tehnică și/sau a suporților optici pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică, dosarul este transmis instanței, este evident că rechizitoriul era deja redactat, iar punerea la dispoziția avocatului a mijloacelor de probă respective a fost doar o simplă formalitate.

            Timpul necesar pentru pregătirea apărării va fi apreciat în concret, de la caz la caz. Dacă la dosar sunt doar 2 procese-verbale de redare a unor convorbiri și un singur CD, un termen de  5-7 zile poate fi considerat rezonabil pentru ca avocatul să le analizeze, să discute cu clientul său și să depună cereri în apărare. Însă, atunci când există volume întregi cu procese-verbale de redare a activităţilor de supraveghere tehnică și peste 10 DVD-uri pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică, este posibil ca un termen de 20 de zile să nu fie rezonabil.

            Cât despre momentul de la care începe să curgă termenul rezonabil pentru exercitarea dreptului la apărare, considerăm că, în cazul în care avocatul a solicitat eliberarea unor fotocopii după procesele-verbale de redare sau copii ale suporților optici pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică, momentul ab initio este primirea fotocopiilor/copiilor respective, și nu ziua în care dosarul a fost studiat la sediul organului de urmărire penală.

            Potrivit art. 94 alin. (2) C. pr. pen., consultarea dosarului presupune atât dreptul de a studia actele acestuia și de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi dreptul de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului. Iar consultarea dosarului de urmărire penală pe un colț de birou într-o secție de poliție nu poate fi comparată cu studiul dosarului de către avocat, în liniștea biroului său. De altfel, scopul studiului dosarului la sediul organului de urmărire penală, de cele mai multe ori, constă în lecturarea sumară a dosarului de urmărire penală și în indicarea exactă a mijloacelor de probă cu privire la care se solicită fotocopii /copii. Abia după ce acestea sunt primite de către avocat se poate spune că începe analizarea lor, prin citirea și recitirea atentă a tuturor pieselor dosarului.

            Deci, dacă s-ar considera că momentul de care la care începe să curgă termenul rezonabil este cel al studiului dosarului la sediul organului de urmărire penală, considerăm că s-ar încălca în mod vădit dreptul la apărare al inculpatului. Ar fi absurd ca, în timp ce avocatului îi sunt predate fotocopiile proceselor-verbale de redare și/sau copiile suporților optici pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică, dosarul să fie transmis în instanță.

            La nivel moral, ar fi dovada elocventă a lipsei de „fair-play”, iar la nivel procedural, pentru încălcarea dreptului la apărare, precum și pentru nesocotirea egalității de arme (regulă intrinsecă a dreptului la un proces echitabil), Judecătorul de cameră preliminară ar trebui să dispună excluderea de la dosarul cauzei a proceselor-verbale de redare și/sau a suporților optici pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică atunci când acestea au fost puse la dispoziția apărării în mod formal (spre exemplu: în timp ce dosarul era transmis către instanță sau cu doar câteva zile înainte de trimiterea dosarului către instanță, în condițiile unui volum foarte mare de procese-verbale de redare și suporți optici).

            Noțiunea de „proces echitabil”, în sensul art. 6 al Convenției, presupune ca organele de urmărire penală să fi examinat în mod real probele propuse în apărare, să respecte principiile egalității de arme, legalității și loialității în administrarea mijloacelor de probă. Dorim să precizăm că nu avem în vedere principiul loialității în sens restrâns, astfel cum este definit de dispozițiile art. 101 C. pr. pen. (cu referire la violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri în scopul de a se obţine probe), ci ne referim la acel principiu al loialității procedurilor care decurge din dreptul la un proces echitabil și implică o anumită „moralitate procedurală” a organelor de urmărire penală în activitatea de strângere a probelor aptă de a asigura credibilitatea actului de justiție și aflarea adevărului.

            Prin urmare, nu suntem de acord cu opinia potrivit căreia încălcările dispozițiilor legale din cursul urmăririi penale pot fi „acoperite” în cursul cercetării judecătorești, în condițiile în care faza de urmărire penală a dobândit un rol deosebit de important în procesul penal, iar principiul nemijlocirii (specific fazei de judecată) aproape a dispărut.

            Mai mult decât atât, se poate ajunge la situația în care toate criticile privind încălcarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale să fie respinse de plano pe motivul că vătămarea invocată poate fi înlăturată în cursul judecății în condiții de contradictorialitate și oralitate, ceea ce ar echivala cu o lipsire de efect a reglementărilor interne și convenționale ce privesc procesul echitabil (principiu care privește inclusiv urmărirea penală, nu doar faza de judecată). Împrejurarea că vătămările suferite pot fi înlăturate cu ocazia judecății nu poate fi opusă automat și constant inculpatului, întrucât ar permite organelor de urmărire penală perpetuarea nerespectării principiului loialității și a dreptului la apărare, ceea ce ar aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal.

            Apreciem că faza de judecată nu mai trebuie să suplinească sau să acopere neregularitățile din cursul urmăririi penale, fiind datoria procurorului să prezinte instanței probe administrate în mod legal. Cităm în acest sens din Expunerea de motive a Proiectului legii privind actualul Cod de procedură penală: „Procurorul, ca titular al acţiunii penale, va trebui să dovedească acuzarea, prin administrarea de probe. Pe cale de consecinţă este regândit rolul judecătorului, care va veghea cu preponderenţă ca procedurile ce se desfăşoară în faţa sa să aibă caracter echitabil, principiul rolului activ nemaifiind consacrat ca atare în Partea generală a proiectului”. Așadar, ori acceptăm că judecătorul este acel arbitru imparțial care nu trebuie să suplinească lipsurile sau să acopere neregularitățile din cursul urmăririi penale, ori revenim la vechea reglementare procesual penală, la rolul activ al judecătorului și la principiul nemijlocirii.

            Toate aceste neajunsuri pot fi înlaturate prin îmbunătățirea reglementării amintite anterior,condiții în care propunerile noastre pot fi luate în seamă la o viitoare modificare a C.P.P

II.

            De lege ferenda, sancțiune expresă a nulității absolute în codul de procedură penală pentru actele de urmărire penală efectuate fără încunoștiințarea avocatului, în condițiile în care acesta formulase o cerere în acest sens încuviințată de procuror. Practica judiciară nu este unitară, în măsura în care nulitățile absolute sunt apreciate doar cele exprese, nu și cele virtuale, și o astfel de împrejurare nu este incriminată distinct de lege.

III.

            Potrivit art. 296 alin (4) C.pr.pen. Plângerea prealabilă greșit îndreptată se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul judiciar necompetent.

(5) Plângerea prealabilă greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.

            Sunt situații în care durează luni de zile până când plângerea ajunge la organul judiciar competent. Mai mult, unii ofițeri de poliție refuză să primească o plângere pe motiv că nu sunt competenți teritorial, fără a urma procedura de mai sus.

IV.

            Audierea unei persoane inițial în calitate de martor, fără a putea beneficia de dreptul de a nu da nicio declarație, chiar dacă organele de urmărire penală dețin date din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acea persoană a săvârșit o infracțiune. Chiar dacă există dispoziții procedurale care consacră dreptul martorului de a nu se autoincrimina (art 118 C.p.p), este de dorit ca o declarație de martor dată în aceste condiții să fie efectiv distrusă,eliminată din dosar în raport de presiunea psihică pe care o persoană o poate resimți ca urmare a diferențelor existente între declarațiile date în diverse calități (a se avea în vedere principiul loialității administrării probelor –art 100 C.p.p).

V.

            În privința măsurilor de supraveghere tehnică și drepturile fundamentale ale cetățeanului în lumina deciziei CCR 51/16.02.2016

            Controversele apărute ȋn urma acestei decizii general obligatorii sunt legate, bineȋnţeles, de soarta probelor care reies din procesul-verbal unde au fost consemnate interceptările. Trebuie făcută o distincţie ȋn funcţie de faza procesuală ȋn care se află cauza astfel:

            În ceea ce priveşte cauzele soluţionate definitiv, singura soluţie ar fi promovarea căii extraordinare de atac a revizuirii, ȋn baza art.453 alin.1 lit.f. Curtea statuează ȋn punctul 52 al Deciziei că revizuirea este admisibilă doar pentru acele părţi care şi-au fundamentat această cale extraordinară de atac pe excepţia de neconstituţionalitate despre care facem vorbire.

            Cu privire la dosarele ce se vor constitui după intervenirea deciziei, Guvernul Romȃniei a intervenit prompt prin O.U.G. 6/2016 ȋn sensul modificării Legii nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Romȃn de Informaţii. În acest sens, organele SRI vor putea să ȋndeplinească ȋn mod legal atribuţii de supraveghere tehnică, ȋntrucȃt ordonanţa amintită mai sus le oferă statutul de organe de cercetare penală speciale.

            Cel mai mare interes prezintă situaţia ȋn care cauza se află ȋn procedura de cameră preliminară (al cărei obiect constituie verificarea legalităţii administrării probelor din cursul urmăririi penale) unde decizia Curţii Constituţionale ȋşi poate produce efecte directe.

            Încălcarea dreptului la viaţă privată ca urmare a interceptărilor nu poate fi invocată ȋntr-o procedură anterioară, camera preliminară fiind singura posibilitate pusă la dispoziţie de legiuitor ȋn materia contestării legalităţii probelor administrate la urmărirea penală.

            Deoarece cazurile de nulitate absolută sunt expres şi limitativ prevăzute de cod, singura sancţiune ce ar putea interveni asupra probelor obţinute din supravegherea tehnică realizată de ,,alte organe specializate”ar fi nulitatea relativă şi, ȋn consecinţă, excluderea lor din materialul probator al procesului penal. Condiţia vătămării cerută ȋn intervenirea nulităţii relative o considerăm ȋndeplinită prin simpla implicare a organelor specializate ȋn activitatea de urmărire penală, tocmai din prisma ingerinţei ȋn dreptul la viaţă privată a acestor organe fără o asemenea atribuţie directă. Interventia legislativă este absolut necesară, deoarece, de cele mai multe ori, cerința instanțelor ca partea care invocă nulitatea relativă să dovedescă efectiv o vătămare, este aproape imposibil de atins în materie de probațiune. Căci ce probe poți administra pentru a dovedi că ingerința organelor de securitate națională în viața ta privată îți aduce o vătămare? Vătămarea este evidentă, ține de esența acestei ingerințe care este contrară principiilor statuate în CEDO.

            Practica instanţelor naţionale este ȋncă saracă ȋn soluţii de admitere a cererilor de excludere a probelor obţinute prin interceptări telefonice realizate de organe specializate. În acest sens, amintim ȋncheierea de cameră preliminară a ÎCCJ din 19 februarie 2016, prin care judecătorul admite cererile şi excepţiile vizȃnd modalitatea autorizării interceptărilor convorbirilor telefonice şi, ca urmare, ȋnlătură aceste probe din dosarul cauzei.

            În concluzie, apreciem decizia Curţii Constituţionale ca fiind absolut necesară, atȃt ȋn privinţa respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor (dreptul la viaţă privată, dreptul la un proces echitabil), cȃt şi ȋn privinţa unei aplicări mai eficiente a principiului separării puterilor ȋn stat. Mai mult, aceasta vine să sancţioneze o lacună din norma procesual penală din care rezultau vădite confuzii ȋn ȋnţelegerea textului de lege, lacună care se impune a fi înlaturată cu celeritate.

VI.

Probleme de ordine interioară și administrative

            Lipsa oricărei comunicări la nivel instituțional între  BAROU și conducerea unităților de Parchet

            Precizăm că lipsa unei astfel de comunicări și respingerea oricărui contact instituiţional al șefilor unităților de Parchet cu conducerea Baroului a condus la imposibilitatea soluționării unor probleme care afectează grav activitatea profesională a avocaților:

            -inexistența posibilităţii ca, fie avocații să beneficieze de un interval orar dedicat/destinat depunerior de documente, cereri, memorii, fie de un ghișeu/funcționar distinct de publicul larg.

            În acest context, este de subliniat situația de la Parchetul Judecătoriei Craiova, unde avocații stau la cozi foarte mari, alături de justițiabili, pierzind timp prețios din timpul alocat activității profesionale.

            Dacă în regulamentele de ordine interioară ale instanțelor există consacrat dreptul prioritar al profesionistului avocat la compartimentele instanțelor în condițiile legii, la nivelul unităților de parchet acest lucru nu există.

            Încă există unități de Parchet și de Poliție care nu permit accesul avocaților cu telefonul mobil sau alte dispozitive necesare exercitării profesiei în bune condiții (ex.concret Parchetul Judecătoriei Craiova).

            Insuficiența personalului din cadrul Arestului IPJ DOLJ care asigură exercitarea dreptului la grefă al avocatului cu clienții aflați sub imperiul măsurilor preventive. Sunt numeroase situațiile în care, invocând prezența gărzii la instanțele de judecată, avocatului fie i s-a solicitat să aștepte foarte mult, fie a fost îndrumat să revină în vederea asigurării apărării efective a clienților aflați în arestul IPJ.

            Deși, inclusiv prin efortul finaciar al Baroului, condițiile din spațiile de audiență din Penitenciare s-au îmbunătățit, există încă inconveniente, mai ales în sezonul rece în ceea ce priveşte spațiul de audiență de la Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova.

 

25 octombrie 2019

 

 Redactat de  Av. Bogdan Mihăloiu și Av. Răzvan Rocșoreanu