Evenimente / Baroul Dolj

27 Mai 2013

COMUNICAT - Cupa Baroului Dolj la Tenis de Câmp, 23 - 25 mai 2013

 

Ideea frumoasa despre care vorbeam anul trecut, pusa in practica de catre domnul decan al Baroului Dolj Ion Turculeanu si de catre domnul avocat Tudor Armand, a prins, putem spune deja, contur, capatand din acest an un caracter de permanenta.

Astfel, mult asteptata Cupa a Baroului Dolj la Tenis de Camp, aflata deja la a doua editie s-a desfasurat in perioada 23-25 mai 2013, la Baza de Tenis Cojan care si-a deschis larg portile pentru cei 16 avocati inscrisi pe tabloul principal.

Desfasurata incontinuu sub presiunea unei vremi foarte capricioase, Cupa baroului din acest an, putem spune ca a avut de toate: meciuri frumoase, surprize placute, nou intrati pe tabloul principal, confirmari in pozitia clasamentului, momente distractive, reactii nervoase, ploaie in timpul meciului coroborata cu refuzul celor doi combatanti de a opri partida, meciuri frumoase intre parteneri sensibil egali, dar si partide terminate cu scorul de 6-0, 6-0 unde diferenta de clasa a fost zdrobitoare in favoarea unuia dintre cei doi jucatori.

In ceea ce priveste partidele, surprizele nu au fost foarte mari decat in ceea ce priveste rezultatele acestora. Sa nu uitam insa sa felicitam 3 avocati care prin prestatiile lor au tinut sa arate calitatea dar si seriozitatea cu care trateaza fiecare actiune pe care o intreprind, chiar daca aceasta se numeste un simplu joc de tenis.

Primul ar fi domnul avocat Linca Marian, nou intrat pe tabloul principal, dar care a ajuns pana in careul de asi, disputandu-si aprig acest loc cu doamna avocat Bicu Liliana, pe care a invins-o cu scorul de 6-4; 5-7; 6-4 in cel mai frumos joc al turneului.

Al doilea avocat care merita felicitarile noastre este doamna Bicu Liliana, care pe langa partidele de exceptie desfasurate in aceasta editie a fost implicata si in organizarea acestui turneu, lucru pe care l-a realizat cu succes.

Cel de-al treilea avocat creditat cu toate aprecierile noastre este chiar decanul Baroului Dolj, domnul avocat Ion Turculeanu care nu numai ca s-a implicat in organizarea acestui turneu, dar a fost activ si pe terenul de tenis, intrand chiar pe tabloul principal.

In privinta castigatorului acestui turneu, nu au existat surprize, asa cum nu au existat nici in privinta locului 2. Similitudinea a fost cu atat mai mare cu cat si rezultatul finalei a fost identic cu cel de anul trecut: 6-0;6-2.

Cu toate acestea nu putem sa nu-l felicitam pe domnul avocat Dan Dutescu, de departe cel mai bun jucator al turneului, nu doar prin prisma jocului prestart, dar si prin prisma rezultatelor partidelor disputate de dansul. Tinem sa precizam ca domnul avocat cu ajutorul firmei Renamed Pharma a fost si sponsorul principal al turneului motiv pentru care-i aducem si pe aceasta cale inca o data multumiri.

Le multumim de asemenea tuturor participantilor la acest turneu si ii asteptam cu multa nerabdare in anul urmator pentru cea de-a treia editie a Cupei Baroului Dolj la Tenis.