Evenimente / Baroul Dolj

12 Octombrie 2018

Baroul Dolj - Premiul AVRAM IANCU pentru anul 2018

Baroul Dolj organizează joi, 18 octombrie 2018, ora 12.00, la Muzeul de Artă din Craiova Sala Oglinzilor,  festivitatea de decernare a Premiului „Avram Iancu” pentru anul 2018 domnului avocat Călin Andrei Zamfirescu, Preşedintele de onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, hotărâre luată de Consiliul Baroului Dolj în ședința din data de 13 septembrie 2018.

Premiul „Avram Iancu” a fost înfiinţat de către Consiliul Baroului Dolj         în anul 1924, spre cinstirea şi eternizarea marelui erou al Naţiunii Române, Avram Iancu, care a făcut parte din ordinul nostru profesional și este acordat unei personalități din domeniul științelor juridice și al avocaturii.

De asemenea, cu această ocazie, avocaţii stagiari care au promovat examenul de primire în profesie în sesiunea august 2018 vor depune jurământul     profesional în faţa Consiliului Baroului Dolj.

Av.Lucian Bernd Săuleanu

Decanul Baroului Dolj