Noutati / Stiri

17 Ianuarie 2013

Curtea de Apel Pitești. Încadrare juridică nejustificată temeinic. Exces de putere al procurorului. Opinie separată

 

Curtea de Apel Pitești, cu opinie majoritară, a hotărât că o încadrare juridică care nu este justificată temeinic, suficient şi raţional în raport cu probele administrate reprezintă un exces de putere al procurorului cu consecința neluării în considerare a acesteia la aprecierea asupra admisibilităţii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

 

În speță, prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul arestat preventiv, acesta fiind cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea în concurs a infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic.art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 208 alin.1 combinat cu art. 209 alin. 4 Cod penal cu aplic.art. 41 alin. 2 Cod penal întrucât a oferit suport membrilor grupului ce desfăşoară activităţi infracţionale legate de fraude informatice prin schimbul de informaţii cu privire la noi moduri de operare sau optimizarea celor practicate, a asigurat calea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracţională a unor persoane producând prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice şi transferul neautorizat de fonduri băneşti. "Potrivit dispoziţiilor art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate se poate acorda numai atunci când legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani. În cauză, infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art.209 alin. 4 Cod penal cu aplic.art. 41 alin. 2 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului, este prevăzută de legea penală cu închisoarea de la 10 la 20 de ani. În raport cu aceste elemente, prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracţiune şi neluând în calcul o eventuală schimbare de încadrare juridică."

 

Curtea a apreciat că "hotărârea pronunţată este criticabilă pentru că prima instanţă nu a dat eficienţa cuvenită unor categorii şi principii fundamentale ale dreptului, inclusiv a unor principii constituţionale, care, sub aspectul forţei juridice au prioritate în raport cu normele procedurale invocate. Într-adevăr, conform legislaţiei în vigoare, într-un astfel de cadru procesual, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice şi prin urmare, teoretic, instanţa nu poate să dispună în acest sens." Curtea a reţinut că "în aplicarea şi interpretarea legii autorităţile publice, inclusiv parchetele şi instanţele judecătoreşti, dispun de o „marjă de apreciere", în limitele conferite de Constituţie şi lege şi determinate de situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate. Totuşi, în situaţia în care instanţa anticipează o eventuală schimbare de încadrare juridică pentru o bună înfăptuire a justiţiei şi pentru a garanta dreptul petiţionarului de a avea acces la justiţie, trebuie, în baza rolului activ, să o pună în discuţie în orice procedură juridică."

 

În speță, Curtea a apreciat că reţinerea în sarcina inculpatului a săvârșirii infracţiunii de furt cu consecințe deosebit de grave reprezintă un exces de putere, deoarece această încadrare juridică nu este justificată temeinic, suficient şi raţional în raport cu probele administrate. Totodată, respectiva încadrare juridică "reprezintă exces de putere, deoarece este de natură să încalce, în mod nejustificat, exercitarea dreptului fundamental la libertate individuală garantat de dispoziţiile art. 23 din Constituţie. (...) În raport cu încadrarea juridică reţinută în faza de urmărire penală, respectiv şi a infracţiunii de furt cu consecinţe deosebit de grave, recurentul este lipsit în mod nejustificat de exercitarea dreptului constituţional prevăzut de art. 23 alin. 7 din Constituţie, drept consacrat în mod expres şi de dispoziţiile art. 160 ind. 1 şi următoarele din Codul de procedură penală."

 

Opinia separată a fost în sensul că "motivarea instanţei, în complet majoritar, că încadrarea juridică (...) prin care s-a reţinut în sarcina inculpatului şi săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 rap. la art. 209 alin. 4 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pe lângă celelalte infracţiuni prevăzute în Legea nr. 161/2003, precum şi în Legea nr. 39/2003, constituie un exces de putere al procurorului, deoarece nu este justificată temeinic, suficient şi raţional în raport cu probele administrate în cauză, nu poate fi primită. Aceasta, deoarece, cazul de casare şi anume cel arătat de prevederile art. 385 ind. 9 alin. 1 pct.19 Cod pr. penală, ce vizează comiterea unui exces de putere, are în vedere cu totul alte situaţii şi nu o eventuală greşeală a procurorului cu privire la încadrarea juridică din cursul urmăririi penale dată faptei sau faptelor pentru care s-a început sau s-a pus în mişcare acţiunea penală. Este situaţia, de pildă, când instanţa judecătorească, prin hotărârea sa, excede atribuţiilor pe care Constituţia şi legea i le-a încredinţat, efectuând acte pe care numai puterea legislativă sau executivă le poate efectua, trecând, în consecinţă, în domeniul acestei puteri, depăşindu-şi competenţa fie materială, fie personală, încălcându-se astfel principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, conferit de Constituţie. Or, atât parchetele cât şi instanţa fac parte din aceeaşi autoritate judecătorească prevăzută de Constituţie, ambele fiind considerate autorităţi publice judiciare, astfel încât nu poate fi vorba de o trecere în domeniul altei puteri ci, eventual, de o interferenţă de atribuţii sau de competenţă, în cadrul aceleiaşi puteri judecătoreşti, este adevărat rezervată numai instanţei judecătoreşti, dar în strânsă legătură şi cu activitatea şi atribuţiile procurorilor care fac parte, ca şi instanţele, din aceeaşi autoritate judecătorească, aşa cum de altfel s-a precizat mai sus. Aşadar, nefiind vorba de nicio trecere în domeniul altei puteri, în nici un caz nu poate fi vorba în cauză de comiterea unui exces de putere, ca urmare a greşitei încadrări juridice a faptei de către procuror, chiar dacă, în opinia judecătorului, acesta ar fi apreciat greşit sau eronat că s-ar fi impus o altă calificare (...) Dacă am accepta o atare soluţie, ar însemna ca judecătorul să se substituie oricând, poate şi arbitrar, în afara situaţiilor prevăzute de lege, pe procuror chiar în faza de urmărire penală unde, conform legii procesuale, el este singurul titular al exerciţiului acţiunii penale. Mai mult, ar însemna ca întotdeauna în faza de urmărire penală, judecătorul să poată opera schimbarea de încadrare juridică pe acest considerent (...) nejustificat al excesului de putere, nu numai în speţa dedusă judecăţii ce are ca obiect măsura liberării provizorii, dar şi în orice alte situaţii, cum ar fi la luarea măsurii preventive, prelungirea sau menţinerea ei, şi altele, ceea ce ar conduce la o ingerinţă nepermisă de lege în actele şi lucrările efectuate de procuror, afectând astfel, prin anumite situaţii particulare, regula fundamentală înscrisă în art. 62 alin. 4 din Legea nr. 304/2004, cu completările şi modificările ulterioare, prin care se statuează că parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti precum şi cu celelalte autorităţi publice.

 

Desigur, este posibil ca o calificare juridică a faptelor dată de către procuror să fie greşită, în opinia învinuitului sau inculpatului, cu consecinţa, de pildă, a inadmisibilităţii unei astfel de cereri de liberare provizorie (...) pentru că o atare calificare ar viza o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 18 ani şi, astfel, el nu poate beneficia, potrivit art. 160 ind. 2 alin. 3 Cod pr. penală, de liberarea provizorie, dar există instituţia plângerii prevăzută la art. 278, când partea poate să facă plângere împotriva oricărei măsuri luate sau acte efectuate de procuror sau de organele de cercetare judiciare, pe baza dispoziţiilor date de acesta. (...) Numai în aceste condiţii poate fi atacată rezoluţia sau ordonanţa prin care s-a dispus începerea sau punerea în mişcare a acţiunii penale, înlăturându-se încadrarea juridică greşită, menţinându-se, în consecinţă, începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale, dar pentru o altă calificare juridică, de această dată corectă pe care instanţa urmează să o ia în considerare atunci când soluţionează cereri privind măsurile preventive sau alte situaţii abilitate de lege. Astfel, numai procurorul, conducătorul procesului penal în faza de urmărire penală, poate interveni în această fază de urmărire penală pentru orice incident procedural, aşa cum este cel dedus prezentei judecăţi şi, nicidecum, instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât nu poate opera instituţia schimbării încadrării juridice a faptei în cursul urmăririi penale - fapt, de altfel, reţinut şi de completul majoritar - ci numai în faza judecăţii.

 

Mai mult, nu se poate accepta ca o atare schimbare de încadrare juridică, ce nu poate fi posibilă a fi dată de judecător în cursul urmăririi penale, să poată fi apreciată ca atare numai în considerentele unei hotărâri, argumentându-se, în acest sens, pe rolul activ al instanţei, în sensul punerii în discuţie a acestei încadrări, şi al dreptului de acces la justiţie, aşa cum menţionează completul majoritar, pentru că o atare soluţie alternativă nu este circumscrisă nici unei prevederi legale, legea procesuală penală fiind de strictă interpretare.

 

De altfel, nu se poate susţine că menţinând soluţia instanţei de fond, de respingerea ca inadmisibilă a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-ar încălca prevederile art. 23 alin. 7 din Constituţie, care garantează că persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în tot cursul procesului penal, întrucât legiuitorul, potrivit tot Constituţiei, poate fixa oricând condiţii în care exercitarea unui asemenea drept poate să fie permisă, aşa cum, de altfel, a stabilit şi prin normele de procedură penală, mai exact prin dispoziţiile art. 160 ind. 2 alin. 1. " (Decizia penală nr. 487 din 19 septembrie 2008 pronunţată în recurs de Secţia penală și pentru cauze cu minori și de familie a Curţii de Apel Pitești având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar /art. 160 ind. 2 C.P.P.

 

Raluca CÎRSTEA
Articol preluat Juridice.ro