Noutati / Stiri

29 Ianuarie 2013

Camera video în dormitorul învinuitului/inculpatului

 

Nu, nu e un titlu fantezist, e o pură realitate, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Se poate ajunge, totuşi, in extremis, la o atare soluţie, marcată de scopul urmăririi penale, ce vizează identificarea faptei și a făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală. Dar cu ce preţ? Cu preţul desfiinţării dreptului la inviolabilitatea domiciliului, a dreptului la viaţă intimă familială şi privată a învinuitului sau inculpatului. E de acceptat? Spun categoric nu!

Potrivit noului Cod de procedură penală au fost introduse ca procedee probatorii tehnicile de supraveghere şi cercetare, aşa cum sunt reglementate în articolul 138 alin. 1 C.proc.pen. în tabloul larg al acestor tehnici fiind identificată şi tehnica de supraveghere video şi prin fotografiere (art. 138 alin.1 lit c), ce poate fi realizată după emiterea mandatului de supraveghere tehnică (art. 140 alin. 5 C.proc. pen.) în urma unei cereri formulate de procuror (art. 140 alin. 2 teza finală).

Analizând cuprinsul acestor articole (art. 140 alin. 2 şi art. 140 alin. 5 C.proc. pen.) vizând pe de o parte conţinutul cererii formulate de procuror iar pe de altă parte conţinutul mandatului de supraveghere tehnică, se constată posibilitatea solicitării şi desigur, apoi a încuviinţării „ca organele de urmărire penală să pătrundă în spaţii private indicate pentru a activa şi a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice".

Interesant de subliniat că pătrunderea în spaţii private indicate, inclusiv în locuinţa persoanei fizice învinuite sau inculpate, se poate realiza numai în cazul acestei tehnici de supraveghere video şi nu în cazul altei tehnici atât de uzitate astăzi şi anume a interceptărilor convorbirilor realizată prin instalarea unui microfon în acest spaţiu privat.

Se poate ajunge astfel la concluzia că nu se mai impune pătrunderea în locuinţa unei persoane pentru a instala un microfon, pentru că datorită tehnicii actuale atât de performante, e suficient a instala un astfel de dispozitiv de ascultare a discuţiilor dintr-un imobil, chiar din apropierea imobilului persoanei cercetate şi cum, parcă nu ar fi suficientă ascultarea persoanelor cercetate - majoritatea dosarelor penale de corupţie cuprind în primul rând numai interceptări de convorbiri telefonice - se legiferează pe viitor şi filmarea persoanei, ceea ce înseamnă şi ascultarea convorbirii ce însoţeşte imaginea - membrii familiei vorbesc între ei - totul în numele interesului public al descoperirii şi sancţionării faptelor penale...

Ca urmare a instalării camerei video, aceasta înseamnă că „mişcările" persoanei ori „alte activităţi" aşa cum pretinde textul art. 138 alin. (6) din noul cod de procedură penală vizând viaţa intimă, familială şi privată a persoanei, desfăşurată în locuinţa sa în componentele sale clasice, sufragerie, bucătărie, dormitor - în textul art. 140 alin. (2) şi alin. (5) lit. h) vorbindu-se de „spaţii private indicate" pentru „a activa sau dezactiva mijloacele tehnice" - poate să constituie zi şi noapte, chiar în spaţiul cel mai intim al vieţii de familie, cum ar fi dormitorul, obiectul monitorizării organului de cercetare sau urmărire penală.

În condiţiile de astăzi, în care însă în ţara noastră orice interceptări sau înregistrări audio sau video în cauzele de rezonanţă pentru comunitate sau societate apar în mass-media , mai ales la televiziune, fără ca organele abilitate să ia măsuri ferme de stopare a unor asemenea practici, ce denotă larga vulnerabilitate a sistemului judiciar sub acest aspect, ignorându-se sau chiar sfidându-se caracterul nepublic al anchetei penale, este de la sine înţeles ce consecinţe devastatoare pot avea publicarea înregistrării video cu imaginile suspectului, a locuinţei sale, a membrilor familiei sale asupra dreptului său fundamental la viaţă intimă, familială şi privată.

Este adevărat că în noul Cod (art. 142 alin. 3), ca de altfel şi-n actualul Cod de procedură penală, se prevede că persoanele care realizează tehnic această măsură a supravegherii video sau audio sau prin fotografiere au obligaţia să păstreze secretul operaţiunilor efectuate, întrucât încălcarea acestor obligaţii este pedepsită de lege, dar asemenea prevederi nu au constituit şi nu constituie încă o piedică a publicării unor asemenea înregistrări audio sau video în spaţiul public prin mass-media, aşa cum se procedează frecvent astăzi.

Şi totuşi întrebarea: Cum se pătrunde în spaţiul privat vizat fie locuinţa unei persoane pentru a activa şi dezactiva mijloacele tehnice folosite, pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, desigur fără ca proprietarul sau chiriaşul imobilului să ştie, mai exact fără să fie acasă?

Aceasta îmi aduce aminte de vremurile pe care le consideram „apuse" ale vechii securităţi, care apela la anumite reguli tactice de a pătrunde pe ascuns în domiciliul persoanei vizate, ceea ce înseamnă că din această perspectivă o atare reglementare viitoare prin care este desfiinţat un drept fundamental, sacru şi anume inviolabilitatea domiciliului este un evident regres.

De altfel această reglementare pare şi ea ascunsă nefiind vizibilă ca şi titlu sau subtitlu. Ea apare într-un plan secundar, în conţinutul mai larg al articolelor menţionate, deşi impactul acesteia asupra persoanei este extrem de mare.

Desigur, se poate accepta ca pentru infracţiuni extrem de grave pentru siguranţa statului şi pentru cetăţean, cum sunt spionajul şi terorismul, de pildă, să se recurgă la astfel de procedee cum ar fi acela al pătrunderii în domiciliul unei persoane şi a instalării unei camere video, dar în opinia mea, nu poate fi acceptată încălcarea dreptului fundamental al omului la inviolabilitatea domiciliului în vederea instrumentării unei cauze penale ce are ca obiect infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani, aşa cum se prevede în textul art. 139 alin. 2 C.proc.pen, infracţiuni atât de numeroase în noul Cod penal.

Iată de ce susţin că trebuie înlăturată o atare prevedere de a pătrunde în domiciliul unei persoane şi de a instala o cameră video pentru că se încalcă grav, până la suprimare, dreptul la imagine a persoanei cercetate, la viaţa intimă familială şi privată, dreptul la inviolabilitatea domiciliului protejate nu numai de Constituţie, dar şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Avem destule condamnări la CEDO, ne trebuie mai multe?

 

Dumitru-Virgil DIACONU
Articol preluat Juridice.ro