Noutati / Stiri

31 Ianuarie 2013

Decizie interpretativă a UNBR ref. situaţia cererilor pentru dobândirea, fără examen a titlului de avocat definitiv a avocaţilor stagiari intraţi în profesie

 

Uniunea Nationala a Barourilor din Romania a dat publicitatii Decizia nr. 557/15.12.2012 (cu caracter interpretativ) despre aplicarea corecta a prevederilor articolului 20 alin (5) si (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata.

 

A. Precizari prealabile

Interpretarea acestui text, introdus prin Legea nr. 270 din 28.12.2010, de modificare si completare a Legii nr. 51/1995, apare ca fiind necesara, pentru a clarifica situatia cererilor pentru dobandirea, fara examen a titlului de avocat definitiv a avocatilor stagiari intrati in profesie anterior sau ulterior intrarii in vigoare a prevederilor art. 20 alin. (5) si (6) din Legea nr. 51/1995, care indeplinesc si conditiile stabilite in acestea, inclusiv pentru a evita situatia unei jurisprudente diferite a barourilor in solutionarea cererilor de aplicare a acestor prevederi

Facem precizarea ca exista deja cereri in acest sens. De exemplu, un avocat stagiar din cadrul Baroului Bucuresti, care a promovat examenul de primire in profesie in sesiunea septembrie 2009, a solicitat aplicarea prevederilor sus mentionate si „recunoasterea" calitatii de avocat definitiv, Baroul Bucuresti respingand cererea in cauza.

 

B. Texte legale si statutare incidente

Art. 20 alin. (5) si (6) din Legea 51/1995, republicata:

(5) Cel care a promovat examenul de primire in profesia de avocat si care pana la data sustinerii examenului de primire in profesia de avocat a indeplinit functia de judecator, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani, dobandeste calitatea de avocat definitiv, fara sustinerea examenului de definitivare prevazut la alin. (1), cu conditia promovarii examenului de definitivat in profesia din care provine.

(6) Dispozitiile alin. (5) se aplica si persoanelor care au promovat examenul de intrare in profesia de avocat si care au indeplinit functii de specialitate juridica in aparatul Parlamentului, Administratiei Prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi si Consiliului Legislativ timp de 5 ani neintrerupti.

Art. 294 alin. (1) si (2) din Statutul profesiei de avocat:

(1) Persoana care a promovat examenul de primire in profesia de avocat, organizat pentru persoanele care nu solicita calitatea de avocat sta­giar, si care anterior primirii in profesie a fost definitivata, prin exa­men, in functia juridica de judecator, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult, pe care a exercitat-o timp de 5 ani mai inainte de data sustinerii examenului de primire in profesia de avocat, dobandeste cali­tatea de avocat definitiv fara sustinerea examenului de definitivare pre­vazut la art. 20 alin. (1) din Lege.

(2) In baza dispozitiilor art. 20 alin. (6) din Lege, are dreptul prevazut la alin. (1) si persoana care a promovat examenul de primire in profesia de avocat si care timp de 5 ani neintrerupti a indeplinit functii de specialitate juridica, prevazute ca atare in organigrama Parlamentului, Adminis­tratiei Prezidentiale, Guvernului, Curtii Constitutionale, Avocatului Popo­rului, Curtii de Conturi si Consiliului Legislativ.

 

C. Expunerea situatiei de fapt

In procesul interpretarii si aplicarii textelor legale sus mentionate, referitor la avocatii stagiari care indeplinesc conditiile din dispozitiile in cauza, pot aparea urmatoarele situatii:

1. cereri ale persoanelor care au promovat examenul primire in profesie ca avocat stagiar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 270/28.12.2010;

2. cereri ale persoanelor care au promovat examenul primire in profesie ca avocat stagiar ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 270/28.12.2010.

 

1. Cererile persoanelor care au promovat examenul primire in profesie ca avocat stagiar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 270/28.12.2010;

In aceasta situatie, se pot ivi 2 cazuri:

a) avocatul stagiar care a fost respins sau care nu s-a prezentat la 3 sesiuni ale examenului de definitivat/absolvire a INPPA

In acest caz, persoana nu se poate prevala de dispozitiile sus mentionate deoarece pentru ea acestea au caracter retroactiv, neaflandu-ne intr-o situatie in curs de desfasurare, ci dimpotriva aceasta a luat sfarsit odata cu respingerea sau neparticiparea pentru a 3-a oara la examenul de definitivat/absolvire a INPPA, conform art. 18 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. Ca urmare, orice cerere de acest fel urmeaza sa fie respinsa ca inadmisibila.

b) avocatul stagiar care se afla in desfasurarea stagiului

In acest caz apreciem ca suntem in prezenta unui raport juridic in curs de desfasurare si se pot aplica dispozitiile legale analizate, fara a fi vorba despre o aplicare cu caracter retroactiv. Fara indoiala, aplicarea acestor dispozitii mai favorabile ar crea o situatie discriminatorie fata de persoanele care au sustinut examenul de definitivare/absolvire a INPPA, cu un caracter diferit si mai dificil decat cel de intrare in profesie ca avocat stagiar (in special fata de cele care nu au promovat acest examen). Apreciem ca pentru clarificarea situatiei se impune legiferarea unui termen de decadere in care aceste persoane sa solicite aplicarea prevederilor in cauza, urmand ca la expirarea sa, orice cerere sa fie respinsa ca inadmisibila.

2. Cererile persoanelor care au promovat examenul primire in profesie ca avocat stagiar ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 270/28.12.2010.

In acest caz, avand in vedere ca persoana in cauza cunostea sau trebuia sa cunoasca prevederile sus mentionate, aceasta a facut o optiune pentru participarea la un anumit proces de dobandire a titlului profesional de avocat definitiv. Ca urmare, daca persoana care indeplinea conditiile sa participe la examenul de intrare in profesie ca avocat definitiv a optat pentru participarea la examenul de primire in profesie ca avocat stagiar, nu mai poate ulterior sa se prevaleze de dispozitiile art. 20 alin. (5) si (6), deoarece astfel, s-ar crea o situatie discriminatorie fata de persoanele care au sustinut examenul de definitivare/absolvire a INPPA (in special fata de cele care nu au promovat acest examen). In plus, art. 294 din statutul profesiei, restrange aplicarea prevederilor in cauza doar la situatia persoanelor care au promovat examenul de primire in profesie, „organizat pentru persoanele care nu solicita calitatea de avocat stagiar". Deci, orice cerere a unei astfel de persoane in sensul aplicarii prevederilor in cauza trebuie respinsa ca inadmisibila.

 

D. Concluzii

Astfel, prevederile art. 20 alin. (5) si (6) din Legea nr. 51/1995, republicata, astfel cum au fost modificate si completate de Legea nr. 270/2010 nu se pot aplica in urmatoarele cazuri:

1. situatia persoanei care a promovat examenul primire in profesie ca avocat stagiar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 270/28.12.2010 si care a fost respinsa sau care nu s-a prezentat la 3 sesiuni ale examenului de definitivat/absolvire a INPPA;

2. persoana care a promovat examenul primire in profesie ca avocat stagiar ulterior intrarii in vigoare a Legii nr. 270/28.12.2010.

Pe de alta parte, aceste prevederi se vor aplica in cazul persoanei care a promovat examenul primire in profesie ca avocat stagiar anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 270/28.12.2010 si se afla in derularea stagiului. In acest caz, insa, pentru clarificarea situatiei, se impune legiferarea unui termen de decadere in care persoana in cauza sa solicite aplicarea prevederilor in cauza.

 

P R E S E D I N T E
Av. dr. Gheorghe FLOREA

 

Articol preluat Juridice.ro