Noutati / Stiri

18 Februarie 2013

Despre activitatea de lobby

 

Cuvântul "lobby" defineşte o activitate fundamentală a operaţiunilor unei societăţi pluraliste. În unele ţări, termenul de lobby are o accepţiune negativă, datorită confuziilor pe care societăţile respective le fac în legătură cu înţelesul natural şi fundamental al acestui termen, însă în ţările cu o democraţie dezvoltată şi veche, prin acest cuvânt se înţelege doar exprimarea liberă a unei opinii şi promovarea acesteia prin diferite metode, având ca obiectiv final persuasiunea factorilor de decizie asupra punctului de vedere exprimat.

În România încă se fac confuzii în legătură cu terminologia cuvântului "lobby", confuzii care se datorează atât inexistenţei unui cadru legal în care activitatea amintită mai sus să fie reglementată, cât şi datorită confuziei dintre activitatea de lobby şi infracţiunea de trafic de influenţă.

Voi încerca să surprind necesitatea unei reglementări legale a activităţii de lobby, dar şi modul în care se desfăşoară această activitate, mijloacele necesare reuşitei, precum şi calităţile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană care vrea să activeze în acest domeniu. Discuţiile pe această temă sunt numeroase, iar punctele de vedere sunt diverse şi de cele mai multe ori contradictorii. Doresc ca acest eseu să stârnească interesul cititorilor şi să fie o "acţiune de lobby" pentru "lobby".

 

Secţiunea I. Date introductive


Aristotel a definit omul ca fiind "un animal social", adică o fiinţă care simte nevoia să socializeze şi care tinde să se deschidă interacţiunilor din cadrul speciei sale. Datorită nevoii acute de socializare şi de interacţionare cu indivizi din cadrul speciei lor, oamenii s-au organizat în grupuri sociale având ca primă formă ceata primitivă[1]. Odată cu trecerea timpului şi cu apariţia unor noi nevoi sociale, organizarea oamenilor sub formă de grupuri sociale a evoluat, ea reprezentând astfel mai bine realitatea socială a vremurilor respective şi a nevoilor corelative.

Apariţia şi dezvoltarea democraţiei în rândurile grupurilor sociale au dus la existenţa unei diversităţi de opinii, păreri, idei şi interese de cele mai multe ori contradictorii, având ca urmare lezarea sau ignorarea intereselor anumitor grupuri[2]. Această situaţie problematică se putea rezolva doar prin participarea cetăţenilor la viaţa politică, adică prin mecanismele democraţiei participative în care consultările şi luările de decizii să se facă sub o transparenţă totală. Cetăţenii nu au putut întotdeauna să îşi manifeste dreptul de participare la viaţa politică a statului de care aparţineau, iar acest fapt a determinat apariţia unor diverse grupuri de presiune, grupuri de interese şi ONG-uri, al căror principal scop este apărarea drepturilor sociale, economice şi morale a celor pe care îi reprezintă. Guvernul, prin Legea 544/2001 a accesului liber la informaţii publice[3], prin Legea 52/2003 a transparenţei actului decizional al Administraţiei Publice Centrale şi Locale[4], precum şi prin HG 775/2005[5] a dorit să creeze un cadru de dialog şi să ia în considerare opiniile grupurilor de interese, chiar şi în faza proiectului normativ.

Prin intermediul activităţilor de lobby, grupurile de interese urmăresc evidenţierea problemelor anumitor grupuri sociale, prin diferite metode specifice, care au ca rezultat influenţarea actului legislativ, dar şi a activităţii executive, în favoarea demersului pentru care s-a făcut lobby.

 

Secţiunea II. Desfăşurarea în etape a activităţii de lobby


Expresia "lobby-hol" vine din limba engleză şi are semnificaţia politică de "culoar al Parlamentului", dar, într-o accepţiune derivată, prin acelaşi termen se înţelege o activitate de "influenţare a aleşilor"[6]. În forma sa iniţială, termenul "lobby" reprezenta un coridor din cadrul Parlamentului, unde aleşii se întâlneau şi discutau cu jurnaliştii sau cu alte persoane, diferite teme de interes general, având finalitatea în luarea în considerare a opiniilor prezentate de către persoanele cu care se discută.

În unele ţări[7], acest termen are o conotaţie negativă datorită confuziilor care se fac în legătură cu semnificaţia reală a termenului şi unele infracţiuni sancţionate de Codul Penal (trafic de influenţă), dar acesta nu presupune decât exercitarea dreptului constituţional de a te adresa factorilor de decizie, prin informarea aleşilor cu privire la diferitele probleme care afectează un anumit segment al societăţii[8].

Prin activitatea de lobby se înţelege orice acţiune sau mijloc de promovare, desfăşurate de o persoană/grup de persoane cu scopul de a influenţa activitatea puterii legislative sau a puterii executive într-un stat, indiferent dacă această acţiune este făcută la nivel central sau la nivel local[9].

Pentru a putea vorbi despre acţiunea de lobby, în sensul său cel mai natural, şi pentru a putea exercita şi aplică cu succes activitatea amintită, trebuie întrunite cumulativ anumite calităţi şi trebuie parcurse anumite etape, după cum urmează[10]:

1. Cunoaşterea procesului legislativ - etapă foarte importantă pentru orice persoană implicată în activitatea de lobby. Un lobbyist trebuie să aibă cel puţin o idee generală despre procesul legislativ, să cunoască modul de pregătire al unui proiect de lege, structura comisiilor parlamentare ori a palierelor de decizie executive, precum şi modul lor de operare. Ar fi recomandat ca activitatea de lobby să fie făcută de către un jurist sau de către o persoană cu experienţă în domeniul legislativ sau executiv, întrucât o astfel de persoană este capabilă să înţeleagă pe deplin activitatea, mecanismele de funcţionare ale celor două puteri, iar şansele de reuşită sunt astfel mult mai mari.

2. Planificarea unei strategii de acţiune reprezintă o etapă deosebit de importantă în cadrul acţiunii de lobby. În această etapă se analizează situaţia politică din cadrul societăţii şi se încearcă identificarea celor mai bune oportunităţi de promovare, adaptând planul de acţiune în funcţie de dinamica politicii şi de schimbările care au loc la nivel parlamentar sau guvernamental.

3. Susţinerea argumentată a poziţiilor. Planificarea şi strângerea de materiale scrise şi bine documentate, precum şi efectuarea demersurilor legale de către cel care face activitatea de lobby în numele clientului său, au o importanţă destul de mare în reuşita acţiunii, însă lobbyistul, pe lângă toate acestea trebuie să prezinte materialele pregătite, prin diferite tehnici de susţinere şi persuasiune, cu scopul de a influenţa audienţa sau de a sensibiliza opinia publică, fapt care duce la creşterea şanselor ca "recomandările" sale să fie luate în considerare sau chiar să fie adoptate de către politicieni. Lobbyistul nu trebuie doar să argumenteze poziţiile luate, ci trebuie să îşi construiască o reţea de contacte personale şi directe cu oamenii politici, dar şi să ofere în permanenţă informaţii care susţin demersul său.

4. Dezvoltarea unor argumente politice şi practice puternice prin care să susţină ideea sau poziţia pentru care face lobby. Acest lucru presupune, pe lângă contactele politice pe care le aminteam mai sus, orice activităţi de interacţionare cu aceştia (cine, dineuri, conferinţe, strângeri de fonduri etc).

5. Stabilirea şi menţinerea unor contacte personale cu oamenii politici. În activitatea de lobby, menţinerea contactului personal cu oamenii politici reprezintă o cerinţă fundamentală. Aceasta se explică prin faptul că oamenii tind să îi ajute pe cei pe care îi cunosc bine sau pe cei cu care au o relaţie de prietenie. Reiese, aşadar, că un bun lobbyist va trebui să aibă abilitatea de a stabili, menţine şi consolida relaţiile dintre el şi politicieni, creând prietenii solide. Pot reprezenta avantaje în acest domeniu: o reputaţie bună a lobbyistului, un grad mare de credibilitate, dacă acesta oferă permanent informaţii corecte şi dacă evită mijloacele conflictuale, toate acestea contribuind la succesul activităţii de lobby.

6. Comunicarea eficientă este foarte importantă în cadrul activităţii de lobby. Abilităţile comunicaţionale sunt esenţiale, deoarece se doreşte transmiterea eficientă a unui mesaj unor demnitari al căror timp este foarte valoros şi se impune o expunere cât mai scurtă şi concisă a mesajului, astfel încât demnitarul să înţeleagă mesajul transmis şi chiar să îl memoreze.

 

Secţiunea III. Mijloacele activităţii de lobby


Din definiţia dată mai sus, activitatea de lobby tinde să pară o activitate simplistă, bazată pe concepte simple şi obiective uşor de ţintit, însă aparenta lejeritate cu care tinde să fie tratată această preocupare, poate avea ca finalitate eşecul realizării obiectivului stabilit iniţial.

Desigur, în accepţiunea cea mai simplistă, prin lobby se înţelege persuasiunea factorilor decizionali prin diferite metode, însă realizarea obiectivului se face într-o manieră mult mai sofisticată şi organizată, bazată pe strategii şi tactici, precum şi pe alte elemente esenţiale.

Înainte de a vorbi despre mijloacele propriu-zise ale activităţii de lobby, vom aborda în continuare calităţile lobbyistului. Ca în cadrul oricărei activităţi de mare importanţă, cel care desfăşoară activitatea trebuie să posede anumite calităţi fizice şi intelectuale, în relaţie cu îndeletnicirea pe care o practică. Astfel, cel care doreşte să devină lobbyist de profesie trebuie să îndeplinească cumulativ unele condiţii[11], precum:

să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
să fie absolvent de studii superioare;
să nu fi fost condamnat definitiv pentru infracţiuni contra demnităţii, autorităţii sau pentru instigare publică;
să se bucure de o bună reputaţie profesională şi social;
să fi absolvit, în condiţiile legii, un curs de pregătire de scurtă durată, organizat de instituţii educaţionale, constituite ca persoane juridice de drept public sau privat, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 102/1998 privind formarea profesională continuă prin sistemul educaţional;
să nu fi făcut obiectul unei decizii de radiere din Registrul de Lobby.

Deşi teoretic, oricine poate îndeplini aceste condiţii, pentru a activa într-o organizaţie de lobby doritorul trebuie să fie un adevărat profesionist, să aibă răbdarea de a asculta, abilitatea de a transmite mesaje şi de a se face ascultat, precum şi o puternică determinare[12]. În ţările occidentale, mulţi dintre promotorii acţiunii de lobby, sunt foşti politicieni sau oameni cu influenţă, adică oameni care sunt în stare să cunoască mecanismele legale şi care în acelaşi timp au cunoştinţele necesare pentru a activa în acest domeniu. Este de preferat ca lobbyistul să fie o persoană publică, cu o puternică influenţă asupra mass-media şi cu puternice contacte în mediul politic şi nu numai.

După cum se poate observa, calităţile personale sunt importante în această activitate, însă mijloacele de punere în aplicare şi strategiile abordate sunt cele care asigură realizarea obiectivului. Lobby-ul presupune abordarea unor strategii complexe şi bine documentate care se bazează pe tehnici de "intelligence" sau "spionaj"[13], care vor trage un semnal de alarmă în legătură cu problemele sau oportunităţile apărute. Este important ca lobbyistul să identifice atât aliaţii, cât şi inamicii demersului său, prin tehnicile amintite mai sus.

Lobby-ul se bazează pe mai multe acţiuni complementare sau interactive, fără de care acţiunea de lobby[14] ar fi sortită eşecului. Pe lângă tehnica de "spionaj ", cel care desfăşoară activitatea de lobby, trebuie să desfăşoare şi o activitate de presiune care să asigure că acţiunile necesare vor fi luate de către oamenii adecvaţi, în cea mai bună perioadă de timp şi cu consistenţă[15]. Pe lângă presiune, este necesară şi o bună tehnică de comunicare a mesajului transmis, care să se îndrepte unui public adecvat şi la momentul oportun. Comunicarea trebuie făcută în aşa fel încât să ducă la persuasiunea publicului, fără ca aceştia să conştientizeze

"in facto" aceasta, pentru ca mai apoi să susţină la rândul lor, într-un mod pozitiv, demersul prezentat.

 

Secţiunea IV. Reglementarea lobby-ului în România


Din păcate, în ţara noastră accepţiunea termenului "lobby" a fost profund alterată de anumite practici corupte folosite pentru obţinerea de servicii pecuniare în scopuri strict personale. O confuzie des întâlnită la noi în ţară este aceea între infracţiunea de "trafic de influenţă" şi activitatea de "lobby", confuzie sporită atât de către mass-media, cât şi de către unii politicieni sau demnitari români.

Art.256 din Codul Penal Român reglementează traficul de influenţă ca fiind "o infracţiune în legătură cu serviciul care constă în primirea de bunuri de către o persoană sau pretinderea lor ori acceptarea unor promisiuni în acest sens, pentru a interveni pe lângă un funcţionar competent să îndeplinească un anumit act de serviciu, în scopul de a-l determina să facă sau să nu facă acest act"[16]. Sancţiunea faptei este închisoare de la 2 la 10 ani. În plus, foloasele patrimoniale primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul va fi obligat la plata echivalentului lor în bani (art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin. 2 C. pen.).

Activitatea de lobby nu poate avea ca obiect promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase reprezentanţilor autorităţilor legislative sau executive ori rudelor acestora, astfel încât interzicerea expresă a elementului material al infracţiunii[17] de trafic de influenţă va face imposibilă apariţia unei confuzii de ordin practic în stabilirea conţinutului unei activităţi ca fiind o activitate de lobby.

Aşadar, este important să fie făcută o distincţie naturală între lobby-ul profesionist, sub forma instituţionalizată, şi influenţa exercitată de clientela politică, care îşi negociază interesele ilicite prin mită.

În legislaţia românească, activitatea propriu-zisă de lobby nu este reglementată de nicio lege specială care să poarte, de exemplu, numele de "Legea Lobby-ului" sau care să facă referire expresă la această activitate, însă domeniul public affairs/lobby este reglementat în legislaţia autohtonă prin Legea 52/2003 privind transparenţă decizională. De asemenea, Legea 161/2003 (care priveşte anumite măsuri pentru asigurarea unei transparenţe în exercitarea de funcţii publice şi în mediul de afaceri, precum şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei) cuprinde un capitol care face referire la constituirea grupului de interes economic.

După aderarea la Uniunea Europeană, piaţa de lobby din România a ajuns la 50 de milioane de euro[18] pe an, în prezent existând aproximativ 15 firme de public affair/lobby, care îşi împart cota de piaţă în funcţie de vechimea lor în acest domeniu şi de popularitatea de care se bucură. Numărul firmelor de lobby din România este net inferior numărului din alte state ( de exemplu, în Washington activează nu mai puţin de 30000 de firme de lobby, iar în Bruxelles - capitala Uniunii Europene, mai mult de 15000 de firme)[19].

Cu siguranţă, acest domeniu de activitate se va dezvolta şi în România tot mai mult, odată cu apariţia unui cadru legal care să reglementeze şi să legalizeze lobby-ul. Bineînţeles, trebuie luate în considerare atât argumentele pro, cât şi cele contra "lobby", părerile fiind de fiecare dată numeroase şi punctele de vedere diverse sau chiar contradictorii.

 

Secţiunea V. Încheiere


Înainte de abordarea acestui subiect, vă mărturisesc că aveam o părere imparţială în legătură cu acest domeniu, adică nu consideram că este nevoie neapărat de o lege care să reglementeze lobby-ul, dar nici nu vedeam ca oportună exercitarea acestei activităţi în afara cadrului legal. Odată cu documentarea realizată pe această temă şi cu analiza argumentelor pro şi contra, am ajuns la concluzia că această activitate are un potenţial uriaş în sensul exprimării dreptului constituţional de a te adresa factorilor de decizie, astfel încât oamenii simpli, asociaţi în anumite grupuri de interese, vor putea să militeze pentru cauzele lor într-un mod legal şi transparent, fără a fi acuzaţi de trafic de influenţă sau de alte infracţiuni.

Mi-am propus ca acest articol să fie o "acţiune de lobby"pentru lobby, astfel încât cei care o vor citi să constate, la fel ca şi mine, că se impune o reglementare legală, deoarece lobby-ul reprezintă o oportunitate ideală de a spori constituţionalitatea în ţara noastră şi de a dezvolta un nou domeniu de activitate.

 

Petru CRUCITU
Articol preluat Juridice.ro