Noutati / Stiri

11 Martie 2013

RIL promovat. Natura juridică a termenului de 3 luni în care poate fi sesizată instanţa de executare cu validarea popririi

 

Primul adjunct al Procurorului General, Daniel-Marius Morar, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la natura juridică a termenului de 3 luni prevăzut de dispoziţiile art. 460 alin. (1) Cod procedură civilă, la dispoziţia creditorului, debitorului sau organului de executare, pentru a sesiza instanţa de executare cu validarea popririi.

 

Optica jurisprudenţială:

 

1. Astfel, unele instanţe de judecată au apreciat că termenul de 3 luni prevăzut de dispoziţiile art. 460 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este unul imperativ, nerespectarea sa atrăgând decăderea creditorului, debitorului sau organului de executare din dreptul de a solicita instanţei de executare validarea popririi.

În acest sens, s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 460 Cod procedură civilă, dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a eliberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

Din interpretarea coroborată a prevederilor acestui articol cu dispoziţiile art. 456 din Codul de procedură civilă, rezultă că terţul poprit trebuie să-şi îndeplinească obligaţia în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar creditorul poate, dacă terţul poprit nu-şi îndeplineşte această obligaţie, să ceară, în termen de 3 luni de la data când acesta trebuia să îşi execute obligaţia, validarea popririi.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 103 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Cum cererea de validare reprezintă un act de procedură, în sensul acestei norme legale, în situaţia în care nu este formulată în termenul de 3 luni prevăzut de lege în favoarea celor în drept să ceară validarea, termen al cărui punct de plecare este clar delimitat de lege, anume expirarea celor 15 zile de la data când terţul a primit înştiinţarea de efectuare a popririi, în cauză, operează decăderea, ca sancţiune de drept procesual civil pentru neefectuarea în termen a actelor de procedură.

Prin urmare, terţul poprit nu are la dispoziţie un termen de 3 luni pentru îndeplinirea obligaţiei, ci acest termen este pentru creditor şi numai înăuntrul acestuia, el poate formula cererea de validare a popririi, după expirarea acestui termen cererea fiind tardivă, astfel încât, acest termen nu este unul prohibitiv, ci unul imperativ din punct de vedere al caracterului său.

 

2. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că termenul de 3 luni prevăzut de art. 460 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este unul prohibitiv care împiedică formularea cererii de validare a popririi înainte de împlinirea lui.

Prin urmare, formularea cererii de validare a popririi după împlinirea acestui termen nu este supusă vreunei sancţiuni, dar este, totuşi, limitată de împlinirea termenului de perimare a executării silite de 6 luni, prevăzut de art. 389 din Codul de procedură civilă.

Primul adjunct al Procurorului General apreciază primul punct de vedere exprimat ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii.

 

Juridice.ro