Noutati / Stiri

15 Mai 2013

RIL promovat. Aplicarea procedurii aprobării tacite privind autorizaţiile de construire, certificatele de urbanism şi documentaţiile de urbanism

 

Adjunctul Procurorului General, doamna Gabriela Scutea, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin.1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, privind aplicarea procedurii aprobării tacite referitor la autorizaţiile de construire, certificatele de urbanism şi documentaţiile de urbanism prevăzute de art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată, art. 29 şi art. 44 din Legea nr. 350/2001.

 

Optica jurisprudenţială:

1. Unele instanţe de judecată au considerat că acestor acte administrative nu le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003.

În acest sens, s-a reţinut că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 se reglementează procedura aprobării tacite ca modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a autorizaţiilor de către autorităţile administraţiei publice.

Această procedură se aplică, după caz: a) procedurilor de emitere a autorizaţiilor; b) procedurilor de reînnoire a autorizaţiilor; c) procedurilor de reautorizare ca urmare a expirării termenului de suspendare a autorizaţiilor sau a îndeplinirii măsurilor stabilite de organele de control competente.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, prin „autorizaţie", se înţelege actul administrativ emis de autorităţile administraţiei publice prin care se permite solicitantului, desfăşurarea unei anumite activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii.

Noţiunea de autorizaţie include şi avizele, licenţele, permisele, aprobările sau alte asemenea acte administrative.

Coroborând această dispoziţie cu prevederile art. 1 din ordonanţă, care prezintă obiectivele actului normativ analizat, s-a apreciat că autorizaţia de construire nu poate fi inclusă printre autorizaţiile cu privire la care sunt incidente prevederile ordonanţei de urgenţă.

Astfel, acest act normativ a fost adoptat în vederea asigurării unui mediu propice pentru întreprinzători, comercianţi, prin responsabilizarea autorităţilor administraţiei publice şi simplificarea procedurii de autorizare în acele situaţii în care, pentru desfăşurarea activităţilor specifice mediului de afaceri este necesară o astfel de autorizare.

Lucrările de construire nu pot fi încadrate în categoria activităţilor avute în vedere de acest act normativ, în niciun caz din perspectiva reclamanţilor ca beneficiari ai acestor lucrări, ci eventual a entităţilor pentru care acestea ar reprezenta desfăşurarea unei activităţi aducătoare de venituri.

Prin urmare, autorizaţia de construire nu poate fi încadrată în procedura aprobării tacite, nereferindu-se la desfăşurarea unei anumite activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei profesii în sensul art. 3 lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2003.

Tot astfel, certificatele de urbanism prevăzute de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 350/2001, precum şi documentaţiile de urbanism prevăzute de art. 44 - 49 din Legea nr. 350/2001 nu fac parte din categoria autorizaţiilor la care se referă art. 3 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003.

Astfel, emiterea acestor autorizaţii, certificate şi documentaţii de urbanism se realizează în baza reglementărilor speciale, iar reclamanţii au posibilitatea de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru obligarea autorităţii administrative la emiterea actului solicitat, în baza dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 , modificată şi completată.

 

2. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că procedura aprobării tacite reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 se aplică şi cu privire la certificatele de urbanism, autorizaţiile de urbanism.

În acest sens, s-a arătat că, prin reglementarea procedurii aprobării tacite, s-a urmărit eliminarea birocraţiei, combaterea arbitrariului în deciziile autorităţilor administrative, responsabilizarea acestora, eliminarea factorilor de tergiversare prin invocarea unor motive care nu au legătură cu dispoziţiile legale sau omiterea informării exacte a solicitantului, precum şi respectarea termenelor impuse de lege.

Nu se poate reţine că prevederile acestui act normativ ar fi aplicabile doar în cazul prestărilor de servicii sau exercitării unor profesii, cu exceptarea acestor acte administrative, de o importanţă deosebită, deoarece pe de o parte, în conţinutul ordonanţei nu se regăseşte niciun argument de text din care să se poată desprinde o astfel de concluzie, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ sunt clare în a stabili că procedura aprobării tacite se aplică tuturor autorizaţiilor emise de autorităţile administraţiei publice.

Totodată, în cuprinsul aceleiaşi norme sunt indicate limitativ şi domeniile care nu intră în sfera de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003, respectiv cele care privesc activităţile nucleare, regimul armelor de foc, muniţiilor, explozibililor, drogurilor şi precursorilor şi domeniul siguranţei naţionale, fără a se include, în domeniile de exceptare, autorizaţiile şi documentaţiile care vizează activitatea de construire, domeniul urbanismului şi amenajarea teritoriului.

Or, a da o interpretare restrictivă actului normativ, echivalează cu adăugarea altor ipoteze de excepţie, în afara celor prevăzute norma enunţată, ceea ce este inadmisibil.

 

Adjunctul Procurorului General, apreciază primul punct de vedere ca fiind în acord cu litera şi spiritul legii.

 

Juridice.ro