Noutati / Stiri

21 Septembrie 2013

RIL promovat. Modalitatea de stabilire a indemnizaţiilor lunare reparatorii acordate potrivit Legii nr. 341/2004

 

Procurorul General al României, domnul Tiberiu-Mihail Niţu, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instanţelor s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată raportate la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 în referire la modalitatea de stabilire, în anul 2011, a indemnizaţiilor lunare reparatorii şi indemnizaţiilor lunare acordate potrivit Legii nr. 341/2004, modificată şi completată.

 

Optica jurisprudenţială

 

Urmare sesizării din oficiu, precum şi în considerarea sesizării formulate de Ministrul Justiţiei şi a memoriului de recurs în interesul legii nr. 1104 din 7 august 2013 formulat de Avocatul Poporului (transmis prin adresa nr. 7/S.U/2013 din 08 august 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii), s-a verificat practica judiciară în problema de drept enunţată.

 

Din examinarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile, având ca obiect contestaţii formulate împotriva deciziilor emise de casele de pensii pentru recuperarea unor sume încasate cu titlu de prestaţii de indemnizaţii reparatorii şi indemnizaţii lunare în anul 2011, precum şi în cele având ca obiect acţiuni pentru stabilirea acestor indemnizaţii prin raportarea coeficienţilor prevăzuţi de art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată la valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzută de art. 15 din Legea nr. 287/2010 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, s-a constatat caracterul neunitar al practicii judiciare, astfel:

 

1. Unele instanţe au considerat că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată se stabilesc, în anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, prin majorarea cu 15% a cuantumului indemnizaţiilor aflate în plată luna octombrie 2010, fără utilizarea indicatorului de referinţă reprezentat de câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, prevăzut de art. 15 din Legea nr. 287/2010.

În motivarea acestor soluţii, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 14 lit. d) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, s-a redus cu 15% cuantumul indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, modificată şi completată.

Începând cu luna ianuarie 2011, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice, drepturile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 118/2010 s-au majorat cu 15% faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.

Dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 285/2010 sunt imperative, speciale şi derogatorii faţă de cele cuprinse în art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire, în anul 2011, a indemnizaţiilor prevăzute de acest din urmă act normativ şi, ca atare, prevalează în aplicare.

În consecinţă, nu este aplicabil algoritmul prevăzut de art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată, iar cuantumul indemnizaţiilor nu se determină, în anul 2011, prin aplicarea coeficienţilor prevăzuţi de aceste dispoziţii la câştigul salarial mediu brut prevăzut de art. 15 din Legea nr. 287/2010, de vreme ce, printr-un act normativ special, cu caracter temporar - Legea nr. 285/2010 - s-au instituit alte criterii pentru determinarea cuantumului drepturilor respective care nu mai includ, ca element de referinţă, salariul mediu brut sau câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul în care se face plata, ci se raportează doar la cuantumul indemnizaţiilor aflate în plată în luna octombrie 2010.

În aceste condiţii, nu se poate recunoaşte în favoarea beneficiarilor acestor indemnizaţii un drept de opţiune între modalitatea de stabilire prevăzută de Legea nr. 285/2010 şi cea prevăzută de Legea nr. 341/2004, modificată şi completată.

S-a considerat şi că realizarea unei distincţii între sintagmele „salariul mediu brut" şi „câştigul salarial mediu brut", utilizate în cuprinsul art. 4 şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată, respectiv în art. 15 din Legea nr. 287/2010 nu prezintă relevanţă pentru stabilirea indemnizaţiilor aferente anului 2011.

 

2. Într-o altă orientare jurisprudenţială, s-a considerat că, în anul 2011, indemnizaţiile reparatorii şi cele lunare, prevăzute de Legea nr. 341/2004, modificată şi completată se determină prin aplicarea coeficienţilor prevăzuţi de art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din acest act normativ la valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010, în cuantum de 1836 lei, prevăzut de art. 16 alin.(2) din Legea nr. 12/2010 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2010.

În motivarea acestei opinii, s-a reţinut că art. 4 alin. (2), (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată prin care se indică algoritmul de calcul al indemnizaţiilor cuprind norme de trimitere la dispoziţii din legile anuale privind bugetul asigurărilor sociale de stat, completându-se cu prevederile acestor din urmă acte normative în care este stabilit cuantumul salariului mediu brut ce a stat la baza fundamentării bugetului asigurărilor sociale de stat.

Întrucât norma de trimitere este extrem de clară în a face referire la noţiunea de „salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat", iar nu la noţiuni echivalente, precum aceea de „câştig salarial mediu brut", utilizată de art. 15 din Legea nr. 287/2010 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, rezultă că legiuitorul a intenţionat folosirea, în paralel, a două noţiuni economice având un înţeles diferit, la a căror cuantificare s-au folosit indicatori economici diferiţi.

S-a reţinut şi că, potrivit normelor de tehnică legislativă, cuprinse în art. 50 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, republicată, la modificarea, completarea sau abrogarea unor dispoziţii la care s-a făcut trimitere, în actul de modificare, completare sau abrogare trebuie avută în vedere situaţia juridică a normei de trimitere.

Dacă legiuitorul ar fi intenţionat ca, în toate reglementările care fac trimitere la „salariul mediu brut", această noţiune să fie înlocuită cu aceea de „câştig mediu brut", ar fi făcut această menţiune în cuprinsul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, act normativ în care se utilizează pentru prima dată un atare termen.

Or, necuprinzând o normă în acest sens, rezultă că legiuitorul a intenţionat folosirea, în paralel, a două noţiuni economice care au un înţeles diferit şi la a căror cuantificare s-au folosit indicatori economici diferiţi.

În această situaţie nu există un vid de reglementare, întrucât Legea nr. 341/2004, modificată şi completată care consfinţeşte dreptul reclamanţilor la indemnizaţii reparatorii şi indemnizaţii lunare face o trimitere clară şi fără echivoc la noţiunea de „salariu mediu brut" care există, în continuare, din punct de vedere legislativ.

Nu se poate susţine nici incidenţa unui eveniment legislativ implicit, întrucât potrivit art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, aceste evenimente nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres.

Or, faţă de legile generale, de stabilire a bugetului asigurărilor sociale de stat, Legea nr. 341/2004 are un caracter special, ceea ce exclude aplicarea dispoziţiilor art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, potrivit cărora, în cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite.

În acest sens au fost invocate şi dispoziţiile art. unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, text în care se arată că sintagma „salariul mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" se înlocuieşte cu sintagma „câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat" doar în cuprinsul Cap. IV din Legea nr. 329/2009, modificată şi completată.

Dacă legiuitorul ar fi dorit această înlocuire şi în alte acte normative din domeniul asigurărilor sociale, ar fi prevăzut aceasta în mod expres, astfel încât, faţă de redactarea restrictivă a dispoziţiilor art. unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011, câştigul salarial mediu brut prevăzut de art. 15 din Legea nr. 287/2010 nu poate fi aplicat într-un alt domeniu decât cel indicat de ordonanţă, iar în aplicarea legii, nu se poate adăuga la textul acesteia.

 

3. Într-o a treia orientare jurisprudenţială, s-a considerat că, în anul 2011, indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, modificată şi completată se determină prin raportarea coeficienţilor prevăzuţi de art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din acest act normativ la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, în cuantum de 2022 lei, prevăzut de art. 15 din legea nr. 287/2010.

 

În motivarea acestor soluţii, s-a arătat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr.341/2004, modificată şi completată conţin norme de trimitere la prevederile legii bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzătoare anilor pentru care se face plata, iar prin modificarea conţinutului normei de referinţă, se modifică şi norma de trimitere, fără a fi necesară o prevedere expresă în acest sens.

Împrejurarea că, în cuprinsul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nu se mai regăseşte noţiunea de „salariu mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat", ci aceea de „câştig salarial mediu brut" nu este de natură a conduce la concluzia că legiuitorul ar fi avut în vedere o altă instituţie juridică, întrucât interpretarea legii trebuie făcută în sensul aplicării sale.

În plus, nicio dispoziţie legală nu defineşte cele două noţiuni, de „salariu mediu brut" şi, respectiv, de „câştig salarial mediu brut", astfel încât se poate considera, din perspectiva aplicării legii, că acestea au acelaşi înţeles.

De asemenea, Legea nr. 341/2004, modificată şi completată nu poate fi lipsită de efecte din cauza unor necorelări terminologice, intervenite în urma înlocuirii unui termen de referinţă cu altul, esenţial fiind faptul că, indemnizaţia prevăzută de acest act normativ se raportează la indicatorul care fundamentează bugetul asigurărilor sociale de stat.

De altfel, raţiunea legiuitorului a fost aceea ca, indemnizaţiile reparatorii şi lunare să se calculeze în funcţie de un indicator de referinţă (suma care se are în vedere la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul în care se face plata), indiferent de modul în care acesta este denumit - „câştig salarial mediu brut" ori „salariu mediu brut".

În consecinţă, chiar dacă art. unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 se referă doar la Cap. IV din Legea nr. 329/2009, modificată şi completată, din expunerea de motive a ordonanţei, rezultă că adoptarea sa a fost determinată de faptul că, în unele reglementări, se face referire la indicatorul „salariul mediu brut", indicator care nu mai este folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Deci, intenţia legiuitorul a fost de a înlocui această noţiune cu aceea de „câştig salarial mediu brut".

Contrar, s-ar ajunge ca Legea nr. 314/2004, modificată şi completată să nu mai poată fi aplicată în partea referitoare la stabilirea indemnizaţiilor, iar drepturile reclamanţilor să fie golite de conţinut în lipsa unei valori a indicatorului de referinţă pentru determinarea acestora.

În cadrul acestei opinii s-a considerat şi că, măsura de majorare cu 15% a cuantumului indemnizaţiilor aflate în plată în luna octombrie 2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 trebuie corelată cu modalitatea în care Legea nr. 341/2004 reglementează calculul indemnizaţiilor.

Fiind un act normativ special, Legea nr. 341/0004 trebuie aplicată cu prioritate şi nu poate fi considerată modificată din perspectiva art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010.

Întrucât în cuprinsul acestui din urmă act normativ nu se face nicio referire cu privire la modul de calcul al indemnizaţiilor, rezultă că acesta rămâne cel prevăzut de art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, modificată şi completată, intenţia legiuitorului fiind aceea de a restitui beneficiarilor reducerea de 15% operată asupra cuantumului acestor drepturi în anul 2010.

Aceasta înseamnă că, pentru anul 2011, s-a constatat că se poate înlătura măsura reducerii indemnizaţiilor cu 15%, existând posibilitatea bugetară de a se reveni la situaţia anterioară acestei diminuări, fără a fi înlăturat algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 341/2004 constând în aplicarea coeficienţilor prevăzuţi de art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (1) lit. m) din acest act normativ la valoarea câştigului salarial mediu brut, prevăzută de art. 15 din Legea nr. 287/2010.

 

Opinia Procurorului General este în sensul că primul punct de vedere concordă cu litera şi spiritul legii.

 

>>>Textul integral al recursului în interesul legii

 

Articol preluat - www.juridice.ro