Noutati / Stiri

25 Aprilie 2014

Pot avocaţii să angajeze ca personal auxiliar absolvenţi ai facultăţilor de drept?

Articol publicat pe Juridice.Ro de domnul avocat , membru în Consiliul Baroului Dolj.

 

 

Discuţia pe acest subiect nu este întâmplătoare, ea fiind una din propunerile susţinute de Baroul Dolj prin decanul său, dl. Ion Turculeanu, la Congresul avocaţilor din 2014 şi care, în esenţă, privea abrogarea interdicţiei existente în acest sens în Statutul profesiei de avocat.

 

Din dorinţa conturării unor dezbateri privitoare la profesie, merită să supunem atenţiei şi această propunere, cu atât mai mult cu cât nu a beneficiat de o analiză deplină.

 

Nu spun că această propunere este bună sau rea, ci doar măcar să devină obiect al dezbaterii.

 

Şi congresul din acest an mi-a întărit convingerea că problemele reale ale profesiei nu pot face obiectul unor dezbateri serioase şi fundamentări corespunzătoare atât timp cât lucrările congresului durează o zi şi jumătate, din care prima zi este ocupată în mare parte de un festivism inutil, iar în a doua zi (de fapt cele 3-4 ore) se votează sub presiunea timpului foarte repede şi fără dezbateri.

 

Până când lucrările congreselor nu se vor desfăşura pe secţiuni şi teme prestabilite, timp de 3-4 zile şi eventual nu în Bucureşti pentru a diminua astfel costurile, nu vom avea modificări care să îmbunătăţească activitatea avocaţilor.

 

Revenind la subiectul discuţiei, este evident că răspunsul la întrebarea formulată de mine este unul negativ, odată ce art. 186 din Statutul profesiei de avocat stabileşte expres că: "Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar. Este interzisă angajarea ca personal auxiliar a persoanelor cu studii juridice superioare".

 

Motivaţia acestei propuneri are ca justificare chiar realitatea, anume că parte din absolvenţii facultăţilor de stat nu reuşesc să se angajeze, că trebuie mărită plaja posturilor pe care absolvenţii de drept să se poată angaja, faptul că multe societăţi de avocatură preferă să folosească în activităţile lor astfel de absolvenţi, fără însă a recunoaşte acest fapt şi fără a le acorda un statut juridic definit.

 

Şi eu am susţinut public această propunere dând ca exemplu o situaţie paradoxală: Facultatea de Drept din Craiova a avut aproape 10 ani o secţie denumită "asistenţă managerială şi secretariat" care avea ca scop tocmai şcolarizarea pentru astfel de posturi, secretari în administraţia publică locală, secretariat etc.

 

Replica d-nei Cristina Gheorghe, decanul Baroului Braşov, la cele susţinute de mine, a fost că exemplul nu este unul potrivit odată ce respectivii nu sunt licenţiaţi în drept, deşi observăm că textul de lege este generic şi se referă la toţi absolvenţii cu studii juridice superioare, din această categorie făcând parte şi cei din exemplul meu.

 

Nu pot să spun că nu există temeri serioase faţă de eliminarea acestei interdicţii.

 

Spre exemplu, dl. avocat Călin Zamfirescu, urmare a unei intervenţii din partea unui coleg avocat pe tema "paralegal", a încercat într-un discurs preţ de câteva minute să contureze nevoia protejării profesiei şi să sublinieze că statele în care a fost recunoscută această activitate de "paralegal" au vizat doar persoanele care nu au studii juridice.

 

Mă întreb de cine sau de ce trebuie să mă protejez? Această temă a protecţiei profesiei este una recurentă în condiţiile în care în mai toate ţările europene centrul de greutate al discuţiilor în cadrul profesiei s-a mutat către managementul acesteia, sistemul de impozitare etc.

 

Se susţine că în felul acesta se vor evita examenele de intrare în avocatură, însă se uită că aceştia sunt simpli angajaţi cu contract individual de muncă pe un post auxiliar (spre exemplu, referent) şi nu au dreptul să pledeze; nimic nu-i opreşte ca ulterior să dea concurs pentru intrarea în profesia de avocat.

 

Mai tot timpul plecăm în identificarea unei soluţii de la premise negative şi sădim neînrecedere între noi, deşi doar trebuie să verificăm dacă unele propuneri au efecte pozitive pentru profesie.

 

Oare de ce nu pot să-mi eficientizez activitatea biroului prin angajarea unor persoane care structural şi intelectual pot să fie un plus de valoare? Pot să angajez un absolvent de litere, dar nu şi pe unul care a terminat dreptul şi care nu doreşte avocatură, ci este mulţumit şi cu un post mediu. De ce să nu am stabilitate în timp în cadrul biroului pe anumite activităţi auxiliare, dar esenţiale? Astfel de activităţi le fac, de obicei, studenţii la drept ori stagiarii sau avocaţii în primii ani după definitivat, însă nu pe termen lung, astfel că periodic persoanele respective sunt înlocuite cu alte persoane care până să ajungă la un punct de eficienţă consumă timp şi bani.

 

Situaţia poate fi şi mai complicată dacă mă gândesc la decizia pe care ar trebui să o iau în cazul în care, spre exemplu, secretara angajată după 2-3 ani de activitate urmează şi cursurile unei facultăţi de drept. Pot eu să-i neg dreptul acelei persoane să urmeze astfel de studii?

 

Mi se pare că de multe ori suntem încremeniţi în formule cărora nu vrem nici măcar să le găsim explicaţii. Această problemă a angajării absolvenţilor de drept ca personal auxiliar mi se pare exact ca şi regula impusă pentru firma avocatului care trebuie să aibă dimensiunea de 40X60 cm şi obligatoriu să fie gravată pe suport metalic (nu pe plexic, acril, lemn etc).

 

Poate că unele dispoziţii din statut au părut rezonabile la momentul adoptării lor, însă totuşi mai pot rezista ele la schimbările intervenite şi la verificarea cu realitatea?

 

Cred că ar fi util să observăm reglementarea din alte state asupra acestei probleme şi apelez la exemplul ce se oferă constant, anume al Franţei.

 

Reglementarea relaţiilor dintre avocaţi şi personalul angajat în cadrul formelor de exercitare a profesiei proprii o constituie Convenţia colectivă naţională a avocaţilor si personalului asimilat profesiei, din data de 20 februarie 1979.

 

Potrivit acesteia, cabinetele de avocatură pot angaja personal auxiliar, cu sau fără studii superioare în materia dreptului ori în ori care altă materie, fiind dispuse în acest sens, în cadrul legii clasificări ale gradului (postului) ce poate fi obţinut în funcţie de pregătirea profesională dobândită de candidat.

 

În acelaşi timp, deţinerea unei licenţe în drept împreună cu o diplomă de master, reprezintă un real factor care să poată influenţa pozitiv o posibilă angajare în cadrul unui astfel de birou. Mai mult decât atât, în vederea obţinerii unui post precum secretar juridic, consilier juridic, jurist este obligatoriu ca persoana ce solicită ocuparea uneia dintre aceste funcţii să fie absolventă a unei facultăţi de drept (trei ani plus un an de master).

 

Juristul angajat în cadrul unui birou de avocatură este responsabil cu prevenirea şi apărarea intereselor clienţilor cabinetului. El ocupă din acest punct de vedere, aceeaşi pozitie asemeni unui avocat colaborator, singura diferenţă fiind reprezentată de faptul că acesta din urma poate pleda în faţa unei instanţe, pe când un jurist angajat într-un cabinet nu este autorizat în acest sens.

 

Concluzia ce se desprinde este evidentă: în timp ce alte state au mers şi mai departe sub aspectul celor discutate, având curajul unor modificări structurale, de esenţă, fără ca în acest fel să se creadă că a fost lezată profesia de avocat, noi încă ne luptăm cu nişte fantome și nu suntem capabili să ne adaptăm la realitate.

 

Lucian SĂULEANU

avocat, Baroul Dolj